Este Craciun si pentru ele!
La Gradina Zoologica Taronga din Sydney, Australia, a fost mare sarbatoare. Mos Craciun le-a adus animalutelor, prin intermediul ingrijitorilor si al vizitatorilor, sute de daruri care mai de care mai apetisante. La vederea cadourilor, cimpanzeii nu au mai avut rabdare si si-au luat darurile direct din mainile ingrijitorilor, apoi fiecare s-a dus intr-un loc mai retras pentru a se bucura departe de ochii curiosilor de bunatatile primite. Suricatele au facut un adevarat spectacol, dupa ce si-au primit pungile cu cadouri. Au fost atat de curioase sa afle cu ce daruri a venit Mosul cel barbos, incat au intrat aproape cu totul in pungile primite. Cangurii au fost tratati cu multe fructe, insa cel mai tare s-au bucurat de bucatile imense de pepene rosu, aranjate sub forma de tort, si de saculetii din panza de culoare rosie in care au fost „ascunse” deliciile pentru ei. Ursii au primit, printre altele, globuri si oameni de zapada care au fost umplute cu miere, alune si smochine uscate. Brazi din sticle de plastic la Paris Autoritatile din capitala franceza au decis sa renunte la brazii naturali si sa impodobeasca orasul cu unii facuti din materiale reciclabile. Astfel, in multe locuri din Paris pot fi vazuti brazi facuti din sticle de plastic. Pretul unui brad din PET-uri a fost 69 de euro, din care doi euro au fost donati unor fundatii care se ocupa de protectia mediului inconjurator. Aufacut ditamai budinca Britanicii Roger si Valerie Holley din oraselul Yeovil si-au transformat gardul viu din curtea casei intr-o imensa budinca de Craciun. Cei doi, care au asteptat cinci ani pentru ca gardul viu sa creasca la forma si la dimensiunea dorita, au acum o budinca uriasa, vopsita si ornata cu dulceata si fructe de padure, care a devenit punctul de atractie al orasului. Budinca din gard viu are sase metri inaltime.