Un bărbat înarmat a ucis mai multe persoane, în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar printre victime se află și un polițist.
Totul s-a întâmplat în estul Canadei, în provincia Nova Scoția, transmite luni AFP, citând surse ale poliţiei federale.
Potrivit ultimelor informații, numărul victimelor se ridică la 16, acesta fiind cel mai grav atac armat din ultimele decenii din Canada.
Atacatorul a fost lichidat 12 ore mai târziu de către forțele de ordine. „Nu pot să vă dau mai multe detalii în seara aceasta dar sunt peste 10 morţi”, a informat un purtător de cuvânt al poliţiei federale din Dartsmouth în cadrul unei conferinţe de presă. Acesta era bilanțul la prima intervenție a polițiștilor.
Incidentul s-a produs în orăşelul de coastă Portapique, situat la 130 km nord de capitala provinciei, Halifax.