Un copil de doi ani din Cluj a dispărut fără urmă. Părinții celui mic au anunțat autoritățile, iar peste 100 de polițiști, jandarmi și voluntari au plecat în căutarea băiețelului.
David Alexandru Lăcătuş a dispărut după ce a ieşit să se joace, cu alţi copii în zona râului Someş. Când părinții au văzut că nu se întoarce acasă au anunțat imediat autoritățile. Poliţia Judeţeană Cluj a fost sesizată în această seară în jurul orei 17.00. (CITEȘTE ȘI: O FEMEIE DE 59 DE ANI, DIN CONSTANȚA, A FOST DATĂ DISPĂRUTĂ! POLIȚIȘTII SUNT ÎN ALERTĂ)
Semnalmentele băiatului: o înălţime de aproximativ un metru, ochii negri, părul şaten. În momentul plecării, copilul era îmbrăcat cu pantaloni scurți de culoare albastră, tricou de culoare albastră și sandale de culoare albastră cu șireturi verzi.
Peste 100 de poliţişti, jandarmi, angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi voluntari din Cluj îl caută pe băiețelul de doi ani. De asemenea, în vederea depistării minorului, un echipaj cu o barcă de căutare salvare din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj s-a deplasat în zona străzii Barbu Lăutaru, pentru a se alătura forțelor prezente la fața locului, informează Monitorul de Cluj.
Persoanele care pot furniza informaţii despre copil sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să sune la 112.
(VEZI ȘI: O ADOLESCENTĂ DE 15 ANI, DIN BOTOȘANI, A FOST DATĂ DISPĂRUTĂ! POLIȚIȘTII SUNT ÎN ALERTĂ)