Eșec pentru giuleșteni în primul amical din Austria!
Formația Rapid Bucureşti a debutat cu stângul în stagiul de pregătire din Austria.
În primul test pe pământ austriac, giuleștenii au fost învinși de formaţia austriacă de ligă secundă Spusu SKN St. Poelten cu scorul de 3-2 (2-2). Pentru formația pregătită dee Adrian Mutu, au marcat în acest test Florin Ştefan (min. 37) şi Ştefan Pănoiu (min.43), iar pentru gazdele clasate pe locul 8 în sezonul trecut al Ligii secunde austriece, au punctat Luis Hartwig (min.13, 21) şi Jaden Montnor (min. 83).
În acest joc, Adrian Mutu, antrenorul principal al giuleștrenilor, a aliniat formula Ungureanu (Drăghia, 46) – Belu (Finica, 85), Iacob (Despa, 85), D. Grigore (Ignat, 46), F. Ştefan (Junior Morais, 46) – Al. Albu (Crepulja, 46), Kait (R. Moise, 46) – A. Ciobanu, Pănoiu (Sefer, 46), V. Costache (R. Ilie, 60) – Vojtus (An. Ioniţă, 81).
Înaintea de debutul acestui stagiu de pregătire, Mutu s-a arătat mullțumit de lotul pe care îl are la dispoziție.
„Sunt jucători pe care noi i-am vrut, atât eu, cât şi conducerea clubului, jucători tineri, de viitor, în care noi credem foarte mult. S-au prezenta bine, unii dintre ei începuseră antrenamentele la echipele de unde veneau. Singurul care este în urmă cu o zi faţă de noi este Andrei Ciobanu, dar va recupera. Cred că se vor adapta din mers. Sunt patru achiziţii bune, de viitor. Sper să şi confirme la aşteptările pe care le avem de la ei. Sunt foarte mulţumit de toţi jucătorii din lot. Bineînţeles că îmi doresc să avem dubluri pe posturi pentru a spori competitivitatea în cadrul lotului, ar trebui să avem mai multă concurenţă. În momentul acesta mai avem nevoie de un vârf şi un fundaş polivalent, care să poate juca şi fundaş central şi lateral”, a declarat Mutu.
Pentru Rapid urmează alte trei partide de verificare, cu KS Cracovia (1 iulie), cu LASK Linz (2 iulie) şi Slavia Praga (5 iulie).