”Escrocii cu papion” au îngrozit bogătașii României. Cum sustrăgeau ceasuri super-scumpe + schemele Dupont & iPhone prin care își ruinau victimele
CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, a intrat în posesia unor documente uluitoare dintr-un dosar care vizează o rețea de hoți, care a îngrozit bogătașii autohtoni. Cei cunoscuți drept ”Escrocii cu papion” sustrăgeau ceasuri super-scumpe și utilizau scheme Dupont & IPhone prin care își ruinau victimele. Infractorii ”filau” afaceriști, colecționari de artă, oameni cu bani mulți și creau scenarii de Oscar înainte să acționeze. Pentru a-și spori credibilitatea și a prezenta facturi, au înființat inclusiv o firmă! Toate detaliile, în exclusivitate, doar aici!
Pe rol, la Judecătoria Sectorului 1, a fost înregistrat un dosar fabulos, unde personajele principale sunt Bogdan Florentin, Ghiorghilaș Raoul și Ene Victor, trei escroci calificați, care au distrus nu mai puțin de opt persoane cu o situație financiară excelentă. Infractorii aveau un mod de operare de-a dreptul genial, prin intermediul căruia au învârtit bani grei. Cei care au fost trași în piept încă mai trag speranțe că își vor recupera din pierderi. Și așteaptă ca magistrații să le facă dreptate.
De precizat că, ulterior înregistrării dosarului, Ghiorghilaș Raoul a decedat. Astfel că Bogdan G., Alexandru T., Mircea B., Emil L., Gheorghe P., Ionuț P., Florin L. și Gabriel M., adică părțile vătămate, au rămas să se judece în instanță doar cu doi dintre infractori, Bogdan Florentin și Ene Victor. În perioada când acționau, ”Escrocii cu papion” au pus bazele inclusiv unei firme, Hermes 33 Antique, prin intermediul căreia prezentau facturi în așa fel încât să le arate victimelor că ar fi de bună credință și că lucrează legal. (VEZI AICI: CEA MAI NOUĂ ÎNŞELĂCIUNE: METODA ”POMANA” FACE RAVAGII PRINTRE BĂTRÂNI!)
CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă, în exclusivitate, cum operau cei trei infractori și cum ajungeau victimele să cadă în plasa lor. Lucrau împreună, iar Ghiorghilaș Raoul pare să fi fost capul rețelei. Spre exemplu, l-a convins pe Bogdan G. să-l împrumute cu aproximativ 80.000 de euro, bani ce urmau fi utilizați de hoț pentru scoaterea unor ceasuri de la amanet. Ulterior, acestea urmau să fie valorificate, iar Bogdan G. ar fi primit, pe lângă suma împrumutată, și un comision. Lucru care nu s-a întâmplat!
“Fapta inculpatului Ghiorghilaș Raoul care, în perioada 02.09.xxxxxxxxxxxxxxx15, după ce suspectul P. S. i-a făcut cunoștință cu persoana vătămată pe nume Bogdan G., a indus în eroare persoana vătămată, determinând-o să remită suma de 390.000 lei, sub pretextul achiziționării unor ceasuri de lux ce-i aparțineau, ceasuri amanetate la Magazinul Helvetansa, urmând ca ulterior să le revândă la un preț superior, afacere din care persoana vătămată urma să-și recupereze banii împrumutați și să câștige, în plus, un comision și deși persoana vătămată a remis inculpatului Bogdan Florentin suma de 390.000, acesta nu a cumpărat bunurile specificate, ci și-a însușit-o, creându-se o pagubă în patrimoniul acesteia în cuantum de 390.000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, faptă prev. și ped. de art. 244 alin. 1 din Codul penal”, se arată în dosar. (CITEȘTE ȘI: O NOUĂ METODĂ DE ESCROCHERIE A PUS PE JAR ROMÂNII! MII DE OAMENI AU FOST ÎNŞELAŢI, IAR FACTURA DE LA TELEFON A FOST URIAŞĂ! CUM POŢI EVITA SĂ FII O VICTIMĂ)
I-au furat unui afacerist ceasul de 28.000 de euro!
Ghiorghilaș Raoul, Bogdan Florentin și Ene Victor obișnuiau să-și “fileze” victimele înainte să atace. Aflat în stare de ebrietate, Gheorghe P. a primit o lovitură cruntă într-un restaurant de lux din Capitală, aflat la doi pași de vila lui Klaus Iohannis. Victima a rămas fără un ceas de firmă, după ce Ghiorghilaș Raoul i l-a luat de pe masă, sub pretextul că vrea să-l admire. Imediat ce s-a văzut cu obiectul în mâini, infractorul a dispărut!
“Fapta inculpatului Ghiorghilaș Raoul care la data de 22.04.2015, în jurul orelor 22:00, în timp ce se afla în Restaurantul %$#, a luat de pe masă ceasul marca ‘Franck Muller’, în valoare de 28.000 de euro aparținând persoanei vătămate P. Gheorghe, fără constimțământul acesteia și profitând de starea de ebrietate în care aceasta se afla, iar sub pretextul de a-l admira și l-a însușit pe nedrept, fugind cu el într-o direcție necunoscută întrunește elementele constitutive ale infracțiunii furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 228 – 229 alin. 1 lit. b) din Codul penal, cu reținerea circumstanței agravante prev. de art. 77 lit. e) din Codul penal”, se mai arată în dosar. (NU RATA: DOCUMENT-BOMBĂ ÎNTR-UN DOSAR DIICOT. UN ARESTAT A DEMASCAT-O PE O FAIMOASĂ PREZENTATOARE TV DIN ROMÂNIA. DIVA A FOST IMPLICATĂ ÎNTR-O REŢEA INTERNAŢIONALĂ DE CRIMĂ ORGANIZATĂ!)
Grație firmei pe care au înființat-o, Hermes 33 Antique, Bogdan Florentin, Ghiorghilaș Raoul și Ene Victor au emis documente și facturi false, prin care și-au convins una dintre victime că sunt reprezentanții legali în România pentru Dupont. Florin L. a “mușcat” și, dornic să înceapă o afacere cu cunoscuta marcă de brichete, a ajuns să fie “ars” la buzunar cu o sumă deloc de neglijat.
“Fapta inculpatului Ghiorghilaș Raoul care în decursul lunii iulie 2015 a indus în eroare persoana vătămată L. Florin, prin aceea că i-a propus demararea unei afaceri profitabile cu brichete marca ‘Dupont’ în urma căreia îi va restitui toți banii datorați, lucru care nu s-a întâmplat, iar prin manopere dolosive, respectiv prin prezentarea unei facturi proforme în valoare de 200.000 lei și a unei facturi fiscale emisă de reprezentanța Dupont, Havannos Hilton către societatea Hermes 33 Antique, societate despre care persoana vătămată știa că îi aparține inculpatului, a determinat-o să-i remită în mai multe tranșe suma de 9.000 lei, cauzând astfel un prejudiciu patrimonial persoanei vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, faptă prev. Și ped. de art. 244 alin. 1 și 2 din Codul penal fapta au fost comisă prin folosirea unui mijloc fraudulos”, se mai precizează în dosar. (VEZI AICI: VRĂJITOARELE AU AJUNS LA PROCES! CELEBRA BRĂȚARA A DAT-O ÎN JUDECATĂ PE MACEDONIA PENTRU…)
iPhone-uri și fier beton, la super-ofertă!
Bogdan Florentin, Ghiorghilaș Raoul și Ene Victor formau o adevărată echipă. Iar Ionuț P. le-a căzut, la rândul lui, victimă, dornic că intre în posesia mai multor iPhone-uri. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă, în exclusivitate, cum au acționat ”Escrocii cu papion” în cazul lui Ionuț P., și cum l-au “scuturat” de “cașcaval”.
“Fapta inculpatului Bogdan Florentin care în perioada octombrie – noiembrie 2015, a indus în eroare persoana vătămată Ionuț P., prezentând o sumă de bani pentru a-i câștiga încrederea acesteia și a simulat în același scop calitatea de furnizor de mărfuri, creând impresia că inculpatul Ghiorghilaș Raoul este un prosper om de afaceri, determinând în acest mod persoana vătămată să remită suma de aproximativ 35.800 lei sub pretextul că va primi în schimb telefoane mobile marca iPhone, lucru care ulterior nu s-a întâmplat, producându-se astfel o pagubă în patrimoniul acesteia, el acționând împreună cu inculpatul Ghiorghilaș Raoul care a prezentat facturi proforme ce atestau existența unor bunuri și cu inculpatul Ene Victor care a simulat calități de inginer și de angajat al inculpatului Ghiorghilaș Raoul și a primit de la cel din urmă o sumă de bani pentru a prezenta un ordin de plată fictiv, creând la rândul său persoanei vătămate impresia că acesta este un prosper om de afaceri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, faptă prev. și ped. de art. 244 alin. 1 și 2 din Codul penal cu reținerea circumstanței agravante prev. de art. 77, lit. a)”, se mai arată în dosar.
”Escrocii cu papion” au pătruns inclusiv în domeniul construcțiilor, iar parte vătămată, în acest caz, a fost Emil L., care visa să intre în posesia de fier beton pentru ridicarea unei case. Lucru care, normal, nu s-a întâmplat. Și a fost păcălit cu 19.000 de euro!
“Fapta inculpatului Ghiorghilaș Raoul care, în decursul lunii octombrie 2015, împreună cu inculpatul Bogdan Florentin, prin manopere dolosive, folosindu-se de un contract care atesta existența a 46 tone fier vechi, și a unei facturi proformă dintre S.C. Construcții ptr Viitor ITA și S.C. G___ Ecometal S.R.L. care atesta existența acestei cantități de fier, a indus în eroare persoana vătămată Emil L., determinând-o să remită sumă de aproximativ 19.000 de euro, sub pretextul că va primi în schimb fier beton pentru construcția unei case, lucru care, în realitate, nu s-a mai întâmplat, cauzând astfel o pagubă în patrimoniul acesteia, ajutați fiind de Ene Victor care a simulat calităti de angajat și asociat al celor doi, în scopul întăririi credibilității afacerii, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, faptă prev. și ped. de art. 244 alin. 1 și 2 din Codul penal, cu reținerea circumstanței agravante prev. de art. 77, lit. a) din Codul penal.”, este un alt pasaj din dosar. (CITEȘTE ȘI: FIUL SECRET I-A DESCHIS ÎNCĂ UN PROCES CUNOSCUTULUI DEPUTAT PSD: ”E VORBA DE O ÎNȚELEGERE!”)
Au „ars” afaceriștii inclusiv cu televizoare și mobilă!
Așa cum am precizat și mai sus, infractorii care au îngrozit bogătașii României aveau un mod de operare genial. Iar Florin L. și Gheorghe P. au fost înșelați și a doua oară. De data aceasta în joc au fost mobila veche și televizoarele. ”Escrocii cu papion” au emis, din nou, facturi false prin firma pe care au creat-o, Hermes 33 Antique.
“Fapta inculpatului Ghiorghilaș Raoul care în decursul lunii aprilie 2015 a indus în eroare persoanele vătămate Florin L. și Gheorghe P., astfel că după ce a determinat persoana vătămată Florin L. să-i remită suma de 7.300 euro, sub pretextul furnizării de mobilă veche persoanei vătămate Gheorghe P., imediat după ce afacerea cu mobilă a eșuat, a menținut în eroare persoanele vătămate în scopul păstrării sumei de bani, prezentându-i în mod fraudulos persoanei vătămate Gheorghe P. o factură proformă pentru televizoare marca Samsung, urmând ca inculpatul să folosească banii respectivi pentru a achita avansul acelor televizoare, iar după ce va intra în posesia acelor bunuri, să le remită persoanei vătămate Gheorghe P., lucru ce nu s-a întâmplat, cauzând un prejudiciu în patrimoniul persoanei vătămate Florin L. în cuantum de 7.300 euro întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, faptă prev. și ped. de art. 244 alin. 1 și 2 din Codul penal”, se mai precizează în dosar. (NU RATA: ESCROCHERII DUPĂ ANUNŢUL BNR „SE SCHIMBĂ BANII”. BĂTRÂN ÎNŞELAT CU 14.000 DE LEI)
Ce v-am prezentat mai sus sunt doar câteva dintre infracțiunile săvârșite Bogdan Florentin, Ghiorghilaș Raoul și Ene Victor, cunoscuți drept ”Escrocii cu papion”. Aveau un mod de operare ingenios, căruia i-au căzut victime opt persoane. Într-un final, totul li s-a înfundat, iar acum un mega-caz se află pe rol la Judecătoria Sectorului 1. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, urmează să vă țină la curent cu desfășurarea acestui dosar.