Florin Morariu este de meserie brutar, însă o descriere succintă a istoriei sale îl plasează în mijlocul unuia dintre cele mai înfricoşătoare momente prin care au trecut locuitorii Londrei în ultima perioadă. În timpul atacului din seara de 3 iunie, românul a adăpostit oameni care se aflau în pericol în brutăria în care lucra şi a ripostat împotriva teroriştilor, pornind pe urmele lor.
Recunoscut de autorităţile britanice ca fiind un adevărat erou şi ridicat la rang de onoare de către primăria oraşului Iaşi, Florin Morariu revine în atenţia marilor ecrane. Sezonul 4 al emisiunii ,,Chefi la cuţite” îl aduce în platou în faţa celor trei juraţi, şi îl supune la un test al tensiunii şi al inventivităţii.
Bancul de lucru îi provoacă nerăbdare, dar cu un tact uşor ireal, tratează prima probă a acestui concurs cu încredere şi singuranţă. După ce timpul alocat pregătirii se scurge, împinge preparatul pe celebra bandă a suspinelor, care e cunoscută să intensifice orice emoţie. Chefii privesc derularea ei şi fac presupuneri despre ce se află sub capac, fără a se gândi la povestea ce se află în spatele personajului misterios.
Cu un preparat uşor, Florin Morariu a demonstrat că gustul mâncării nu trebuie neapărat să fie transpus într-o farfurie exotică, dificil de gătit. Pui cu ciuperci şi smântână, cu asta i-a cucerit pe cei trei chefi care au fost la fel de impresionaţi de simplitatea gustului ca de istoria din spatele concurentului. Chefii Bontea, Dumitrescu şi Scărlătescu au fost cu adevărat încântaţi să îl cunoască şi au avut ocazia să îl felicite atât pentru curajul dovedit într-o situaţie limită, cât şi pentru modul în care a reinterpretat o mâncare tradiţională, în stil moldovenesc.
Ieşeanul în vârsta de 32 de ani relatează şi acum despre adrenalina care l-a cuprins în acea seară teribilă şi l-a făcut să îi înfrunte pe terorişti fără a se gândi de două ori. Umil, cu un spirit al corectitudinii extrem de dezvoltat şi o latură umană pe care ai vrea să o întâlneşti mai des în orice om din jur, eroul-român îşi stăpâneşte cu greu emoţiile, mai ales când este întrebat despre nefericitul eveniment.
Efectele atacului le-a resimţit o perioadă îndelungată şi a apelat la şedinte de psihoterapie pentru a se reechilibra şi a reveni la normalul cotidian. Dar zâmbetele şi încrederea chefilor îl fac să-şi depăşească tracul şi să păşească încrezător în faţa mesei de jurizare care schimbă destine. La final, le oferă fiecăruia câte un făcăleţ cadou, simbolizând atât unealta cu care i-a atacat pe terorişti, cât şi primii lui paşi într-o experienţă gastronomică de neuitat.