Erika din Pușcași a născut și s-a externat pe semnătură! Motivul: avea nuntă și cânta Leo de la Roșiori

Publicat: 28/12/2024 | 09:38
Leo de la Roșiori / Foto: Instagram

Femeile, care au devenit mame în preajma sărbătorilor de iarnă, au primit cel mai frumos dar de Crăciun: un copil! La spitalul din Vaslui, șapte femei și-au adus pe lume copiii în Ajun, dar și-n primele două zile de Crăciun. Trei bebeluși s-au născut pe data de 24 decembrie la SJU „Sfânta Chiriachi” din Vaslui, trei copii pe 25 decembrie și un băiețel pe 26 decembrie. Una dintre mămici s-a grăbit să ajungă mai repede acasă, pentru că trebuia să îmbrace și rochia de mireasă. Iată cum a fost totul posibil!

Copiii sunt cel mai frumos dar, iar șapte femei din Vaslui au aflat acest lucru pe pielea lor după ce au născut de Crăciun. Trei bebeluși au venit pe lume în Ajun de Crăciun, alți trei pe 25 decembrie și încă unul pe 26 decembrie, scrie vremeanoua.ro. Toți au fost aduși pe lume la SJU Vaslui, iar medicii au de gând să le externeze în preajma Anului Nou.

CITEȘTE ȘI: Florin Salam, dezvăluiri despre Leo de la Roșiori. Ce a spus despre lăutarul care îi face concurență

Ei bine, nu este și cazul uneia dintre mămici, care s-a grăbit să ajungă acasă. Femeia a ieșit din spital pe propria semnătură, pentru că se grăbea acasă dintr-un motiv ce multora li s-ar părea ireal: avea nuntă!

Erika din Pușcași a născut și s-a externat pe semnătură

Erika, o mămică din Pușcași, Vaslui, a fost prima în sala de nașteri pe 25 decembrie, pentru că se grăbea să îmbrace rochia de mireasă. Conform sursei citate mai sus, femeia și-ar fi stabilit nunta chiar în ziua de Crăciun, pentru că atunci avea liber Leo de la Roșiori.

Femeia și-a dorit mult să-i cânte manelistul, așa că n-a mai ținut cont de nimeni și de nimic. Nici de faptul că a plecat din spital, la scurt timp după ce a născut, pentru a se distra pe cinste la doar câțiva kilometri de spital, unde a avut loc petrecerea. Aceasta a cerut externarea pe semnătură și a plecat din spital, pentru a-l vedea și a-l asculta pe celebrul lăutar.

CITEȘTE ȘI: Există viață și după Leo de la Roșiori! Ce s-a ales de Manuela Oprișiu și fiica pe care o are cu manelistul după separarea de acesta

Petrecerea nu s-a desfășurat departe de spital, ci la o pensiune din apropiere. Femeia și-a adus pe lume liniștită copilul, apoi s-a gândit să plece la distracție, nunta ei fiind programată chiar de Crăciun.