“Cea mai mare frică a mea acum e… să nu reușesc să fiu un părinte bun. Acesta este examenul vieții mele. Este cel mai important din viața mea. Eu știu să cânt, dar am învățat să fiu părinte și îmi e teamă să nu greșesc undeva. Întreb în stânga și în dreapta. Da, eu am pus anumite reguli în casă. Eu sunt polițistul rău.Eu sunt puțin mai dură. Mi-am asumat treaba asta, dar nu am avut ce să fac. (…). Temele, de multe ori cu bona e greu. David a simțit că e moale și încearcă să o domine. E foarte greu ca ea să se mai impună. E un om bun și blând. Dimineața, hai, militărie!
El întârzie de fiecare dată! Cu David am această problemă de trezire și pentru că doarme cu tati, Eva doarme cu mine. Ne-a plecat fosta bona care a fost precum a doua mamă. Mi-a crescut copiii, aveam încredere în ea. A venit a doua bonă care e un om extraordinar, dar nu a știut să se impună. Cu bona noastră nouă a simțit că este blândă, care nu poate să îi spună pe un ton mai impunător. David seamănă cu mine!”, a declarat Andra pentru Digi FM.
Andra, pe numele din buletin, Alexandra Irina, face parte din categoria celor mai iubite şi talentate artiste din ţară. Fiecare piesă fie ea pop sau R&B pe care o lansează ajunge hit într-un timp scurt. Ea s-a născut pe 23 august 1986, în Câmpia Turzii. Vedeta e căsătorită cu Cătălin Măruță din 23 august 2008 şi au doi copii împreună: David (n.: 16 martie 2011) şi Eva Maria Ioana (n.: 23 iulie 2015).