Dumitru Burlan – fost ofițer de Securitate și sosie a lui Nicolae Ceaușescu – a fost invitat la Antena 3, în platoul emisiunii ”Sinteza Zilei”, iar dezvăluirile sale aduc informații extraordinare din viața cuplului care a condus România, cu mână de fier, până la Revoluția din 1989.
Soții Ceaușescu au fost judecați și condamnați la moarte în decembrie `89, fiind executați în curtea unei unități militare din Târgoviște. Dar Dumitru Burlan nu a povestit doar care erau atribuțiile sale atunci când a devenit sosia lui Nicolae Ceaușescu, ci a spus și ce se întâmpla în casa familiei Ceaușescu, în intimitatea cuplului dictatorial. Conform dezvăluirilor sale, Elena Ceaușescu era de-a dreptul diabolică, iar atunci când era vorba despre curățenia în casa prezidențială totul era împins aproape de absurd.
Femeile de serviciu erau, pur și simplu, terorizate de Elena Ceaușescu, acesta făcând tot posibilul pentru a se asigura că munca este dusă la îndeplinire în cele mai bune condiții și… fără scăpări. De pildă, punea câte o frunză sub covor, pentru a vedea dacă praful a fost eliminat și de acolo. ”Băga frunze sub covor să vadă dacă face curat”, a dezvăluit fostul ofițer de Securitate la antena3.ro.
Dumitru Burlan mai spune că Elena Ceaușescu era o femeie ”afurisită” și, la un moment dat, o fată a găsit în cadă o bucățică de scotch. Fusese pusă acolo chiar de soția lui Nicolae Ceaușescu, tocmai pentru a se convinge că acea cadă era curățată corespunzător.
„Eu răspundeam de tot personalul lor. Elena era afurisită. O fată mi-a spus că a găsit în cadă o bucățică de scotch. Ea lipea acel scotch să vadă dacă femeia de serviciu spală cada peste tot”, a mai spus Dumitru Burlan, conform sursei precizate mai sus.