Persoana care se ocupă de ţinutele lui Adele, Gaelle Paul, a dezvăluit câteva dintre secretele artistei - lenjeria Spanx, care garantează o siluetă fermă, dar şi pasiunea pentru negru, semn al admiraţiei artistei pentru Johnny Cash.
„Mereu poartă Spanx pe covorul roşu. Lenjeria de calitate este secretul unei siluete ferme”, a spus Gaelle Paul.
Adele, care este mama unui băieţel, Angelo, născut în octombrie 2012 nu suferă de niciun complex din cazua faptului că silueta sa nu este una filiformă, spune Gaelle Paul.
Se pare că Adele este îndrăgostită de negru şi niciun stilist nu poate face ceva în legătură cu acest lucru. „Adele se simte bine în propria piele. Nu cred că i-a lipsit vreodată încrederea în sine. Nu are acea nesiguranţă pe care alţi oameni pe care îi consiliez o au. Adele vrea să poarte negru pentru că îl iubeşte pe Johnny Cash, iar el purta ţinute negre. De asemenea, o iubeşte pe June Carter Cash, pentru că ea şi Johnny au avut o relaţie minunată”, a mărturisit stilista într-un interviu acordat publicaţiei Sunday Mirror, citat de Mediafax.
Ionut Chiperi