Enache se aşteaptă la un derby încins. Va fi război între moldoveni!
„Mi-aş dori să menţinem lucrurile bune, acesta este obiectivul de instruire. Să încercăm să punem în valoare principiile, modelul nostru de joc şi cu aceste ingrediente putem ajunge şi la o victorie. Nu este un meci uşor, este unul care naşte orgolii, produce energii suplimentare. Personal nu mă afectează că jocurile sunt mai apropiate unul de celălalt. În toată lumea se joacă de ani de zile aşa şi noi trebuie să fim pregătiţi pentru lucrul acesta, nu puteam găsi o scuză. Echipa din Iaşi este una în formare, greu de citit, cu un joc ofensiv, cu jucători de calitate şi lucrul acesta poate dezechilibra. Şi noi suntem suntem pe un drum bun şi cred că puteam bune în balanţă că începem să ne consolidăm ideea de joc. Cu toţii ne dorim victorie, însă trebuie să înţelegem că mai mult de cât dorinţa sau pasiunea sunt şi alţi factori care pot ifluenţa, vorbim de nişte oameni care participă cu stări şi sentimente”, a declarat Costel Enache.
Partida FC Botoşani- CSM Poli Iaşi, meci contând pentru etapa a XI-a a Ligii I va avea loc miercuri de la ora 18:30 pe stadionul „Municipal”.
Autor: Cristi P.