Enache, debut cu stângul pe banca Astrei: „Echipa poate face performanţă, poate atinge uşor obiectivul propus, play-off-ul!”
Costel Enache a debutat cu stângul pe banca tehnică a formației Astra, giurgiuvenii cedând la limită cu sorul de 1-0 duelul pe care l-au susținut la Sf. Gheorghe în runda a XVI-a a Ligii I.
„M-aş fi bucurat pentru un rezultat pozitiv, nu am mai avut organizare în partea a doua. Ştiam despre calitatea lui Tandia, nu am reuşit să îl blocăm şi ne-am îngreunat situaţia. E o lipsă de încredere iar moralul este puţin mai jos decât am crezut. Au fost câteva rezultate care nu au cum să nu te afecteze. Am foarte mare încredere în potenţialul acestui grup, etapele se succed, sperăm să putem corecta pe parcurs. Nu pot să spun că nu sunt pregătiţi fizic, e un grup de calitate, dar e nevoie de mulţi factori, în principal de încrederea lor. Echipa poate face performanţă, poate atinge uşor obiectivul propus: play-offul. Aş fi dorit să plec fericit, după prima repriză am observat că putem construi lucruri bune, sunt convins că putem corecta lucrurile. Denis Alibec este un pic frustrat, are nevoie de realizări, se implică şi munceste mult la antrenamente. Este un fotbalist care este de luat în seamă de adversari, poate crea oricând dezechilibre”, a declarat Costel enache, antrenorul principal al formației Astra.
În urma acestui eșec, Astra, care a bifat a patra înfrângere cosnecutivă îîn Liga I, a pierdut locul de play-off în detrimentul celor de la Sepsi. Echiopa lui Neagoe a urcat pe locul 6 cu 23 de ppuncte în timp ce Astra se află pe locul 7 cu 20 de puncte.