Copiii satelor sărace din România îi scriu în fiecare an lui moș Crăciun, chiar dacă unii dintre ei trăiesc în condiții îngrozitoare, fără apă, curent sau încălzire.
Deși unii dintre ei știu că nu vor primi cadouri, îi cer moșului doar sănătate pentru bunici sau părinți. Unii dintre ei cred că moșul îi ocolește pentru că nu au brad.
„Te rog Moș Crăciun să te rogi împreună cu mine pentru tatăl meu care este foarte bolnav”, scrie Ionel, un băiețel de clasa a IV-a, potrivit Antena 3.
„Dragă Moș Crăciun, Eu sunt Victor și mai am un pic și împlinesc 6 anișori. Vreau să îți spun că am fost cuminte și te-aș ruga dacă poți să îmi aduci un joc cu patrula cățelușilor. Îți mulțumesc Moșule și te aștept cu drag. Victor”. Așa sună una dintre zecile de scrisori strânse de la copiii familiilor sărace din România.
Citește și: Programul magazinelor din Capitală înainte de Sărbători. Anunțul oficial al prefectului Traian Berbeceanu
Sunt Ionel, sunt clasa a IVA, sunt un elev foarte bun și cuminte și te rog Moșule dacă poți să-mi aduci și mie o tabletă că să-mi pot face temele. De asemenea te-aș ruga să-mi aduci niște dulciuri și ceva de mâncare. Te rog Moș Crăciun să te rogi împreună cu mine pentru tatăl meu care este foarte bolanav. Te iubim și te așteptăm cu drag pe la noi” .
Mulți dintre copii cel lucruri simple, sau refuză pur și simplu să îi scrie Moșului de frică să nu îl aștepte, apoi, degeaba. Nu vor să spere, nu vor să creadă că va veni, când de atâta timp Crăciunul lor a fost unul fără cadouri sau chiar fără brad. Unii dintre ei scriu pentru frățiori sau pentru părinți și nu cer nimic pentru sine.
„Eu sunt Daniela, sunt în clasa pregătitoare, învăț bine și am fost cuminte. Și aș dori dacă poți să îmi aduci un ursuleț, cărți de desenat și ceva dulce. Te iubesc Moșule și te aștept.”
Elena, o fetiță de 9 ani îi cere Moșului “o păpușă, niște ghete și un brad și dacă poți niște dulciuri”. O altă fetiță cere “bebe, dulciuri și lui Mamaia sănătate!”
Georgiana este o fetiță de numai 2 ani, cu părul bălai și ochii că marea. Cu ajutorul mătușii ei, a reușit să îi transmită Moșului că își dorește: “un bebe, o pereche de ghete și dulciuri”
Mihai este un băiețel dintr-o casă în care nu există curent electric. El își dorește foarte mult jucării: “o mașină cu telecomandă, un set de mașini, minge, haine, încălțăminte, un căluț și o macara…”.
Oameni din toată țara răspund scrisorilor pentru Moș. Fiecare copil primește exact ce a cerut în scrisoare dar și alte cadouri, de la cei care devin spiriduși pentru o zi.
Mobilizarea are loc pe Facebook. Anul acesta, peste 100 de oameni s-au înscris în campania pentru a răspunde dorințelor din scrisorile pentru Moș. Mulți dintre cei care se implică sunt oameni simpli, cu venituri medii sau chiar mici, care din puținul lor vor să trimită dulciuri, mâncare, sau ghetuțe pentru iarnă, copiilor care nici să ceară nu ar îndrăzni.
Fiecare dintre cele peste 40 de scrisori de la copii a primit doi sau trei spiriduși care să trimită daruri. Asta ca să existe certitudinea că toate dorințele din scrisore sunt îndeplinite.
Nu rata: Femeie din Iași, obligată să îi achite daune morale unui vecin din cauza unei postări pe Facebook