Melania Trump a fost supusă, luni, unei intervenții chirurgicale din cauza unor probleme la rinichi, iar starea ei este acum bună. Din primele informații, operația prin care a trecut prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii a decurs normal, conform așteptărilor.
“Melania Trump a trecut, marți dimineață, prin mai multe proceduri de embolizare, pentru a trata o problemă benignă la rinichi. Intervențiile au reprezentat un succes și nu există complicații”, a declarat Stephanie Grisham, directorul de comunicare al Melaniei Trump, potrivit CNN.
Melania Trump va mai rămâne internată în spital până la sfârșitul săptămânii. Președintele SUA, Donald Trump, nu a fost alături de soția sa pe durata operației și a preferat să rămână la Casa Albă. Ulterior acesta a anunțat că va merge să își viziteze soția.