Emisiunea “Visuri la Cheie”, de la Pro TV, i-a îndeplinit dorința. Cum arată acum casa renovată a Simonei, o tânără care de șase ani se luptă cu cancerul

Publicat: 17/09/2021 | 09:30

Simona Pătraș era doar un copil când a aflat că este bolnavă. A mers, însă, mai departe și s-a luptat pentru propria viață, medicii de la Spitalul Marie Curie numind-o cel mai curajos și optimist copil. Acum are motive să zâmbească, după ce arhitecții de la “Visuri la Cheie” i-au renovat casa. Era cea mai mare dorință a ei.

Simona Pătraș are acum 18 ani. În 2015, i s-a descoperit o tumoare, care îi punea în pericol viața. Țesutul bolnav a fost îndepărtat, dar în 2018 medicii i-au transmis că trebuie să îi amputeze un picior, pentru a fi în siguranță.

(VEZI AICI: CRISTINA JOIA, DE LA ”VISURI LA CHEIE”, LOVITĂ DE VECINUL EI CU PUMNUL ÎN FICAT: ”ÎȘI BĂTEA SOȚIA!”)

Tânăra a depășit acel moment și și-a propus să-și trăiască viața. Arhitecții de la “Visuri la Cheie”, emisiune difuzată pe Pro TV, au întâlnit-o plină de speranță și cu o dorință în suflet. Să aibă o casă îngrijită, unde să trăiască alături de familie.

Astfel, o casă abandonată la Roșu a fost transformată într-un cămin de nota 10 pentru Simona și familia ei.

E prima oară când am rămas fără cuvinte”, a spus Simona Pătraș, când a intrat, cu emoție, în casă.

VEZI AICI IMAGINI

Cât de adevărată este emisiunea „Visuri la Cheie”

În urmă cu aproximativ patru ani, în mediul online se viraliza un articol în care se spunea că emisiunea “Visuri la Cheie” nu ar fi reală şi că tot ce se difuzează la televizor ar fi o „făcătură”.

Mai exact, un site a publicat un material cu o aşa-zisă mărturie a unei femei din Slobozia, care susţinea că ar fi fost păcălită de producătorul emisiunii.

Au venit, au filmat dărăpănătura în care stau. Atât. Casa aia frumoasă pe care au filmat-o după, nu a fost niciodată a mea!”, mărturisea, conform respectivului articol, presupusa femeie înşelată.

(NU RATA: CE S-A ÎNTÂMPLAT CU CEI DOI COPII DIN IMAGINE DUPĂ CE AU APELAT LA EMISIUNEA VISURI LA CHEIE DE LA PRO TV. MAMA LOR A FOST ÎNJUNGHIATĂ, IAR TATĂL E PRINCIPALUL SUSPECT)

Postarea a fost imediat preluată de mai multe site-uri, dar apoi adevărul a ieşit la iveală. Se pare că totul era doar o invenţie, iar femeia care era citată în respectivul articol fake news a dezminţit informaţia pe Facebook, mulţumind totodată echipei Visuri la Cheie pentru că a ajutat-o cu locuinţa şi mirându-se că cineva a putut minţi într-un asemenea mod.

Aşadar, emisiunea este cât se poate de reală, iar toate cazurile prezentate în cadrul show-ului s-au ales cu case sau apartamente renovate.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult