Emisiunea Masked Singer a fost „îngenuncheată” de X-Factor. Cele două producții rivale se duelează în ratinguri în fiecare vineri.
Deși șefii de la Pro TV își puseseră mari speranțe în show-ul Masked Singer, se pare că emisiunea nu a avut succesul scontat.
Aseară, publicul telespectator a preferat să urmărească X-Factor și Antena 1 a fost, astfel, lider de audiență atât la nivelul întregului public din mediul urban, cât şi la nivel național.
„Cea de-a treia ediţie a celui mai nou sezon X Factor, difuzată vineri seara, între orele 20.29-23.18, la Antena 1, a fost lider de audiență, atât la nivelul întregului public din mediul urban, cât şi la nivel național.
Astfel, la nivelul întregului public din mediul urban, X Factor a fost lider de piată, cu o audiență medie de 6.5 puncte de rating și 17.1% cotă de piață, în timp ce poziţia secundă a fost ocupată de Pro Tv, cu 4.9 puncte de rating și 12.9% cotă de piață. Şi la nivel național, Antena 1 a condus clasamentul audienţelor, cu 6.5 puncte de rating şi 16.5% cotă de piaţă, în timp ce poziţia secundă era ocupată de Pro Tv cu 5.9 puncte de rating şi 15% cotă de piaţă. În minutul de aur, 20.51, peste 1,5 milioane de telespectatori la nivel naţional urmăreau producţia Antena 1”, au transmis reprezentanții Antena 1.
Aproximativ 1,15 milioane de oameni s-au uitat în fiecare minut, la X-Factor, pe intervalul 20:30-22:30. Pe de altă parte, Pro TV a adunat, de pe locul doi, o medie apropiată de 1,13 milioane de telespectatori, cu Masked Singer, pe același interval.
Patru nume noi și un wild card au adăugat jurații X Factor în Bootcamp-ul din cel de-al nouălea sezon, după prestațiile de seara trecută. Modelul Naomi Hedman, Andrei Theodor și Oana Velea au primit patru voturi pozitive, în timp ce trupa Alfa Band a beneficiat de un wild card din partea lui Florin Ristei, o premieră pentru emisiune.