Rona Hartner a murit la vârsta de 50 de ani, pe 23 noiembrie 2023, o zi neagră pentru cei care au iubit-o și care au apreciat-o. Artista fusese diagnosticată, din nou, cu cancer în stadiu IV cu metastaze la creieri, după ce în anul 2019 fusese diagnosticată pentru prima dată cu cancer la colon și ficat, iar un an mai târziu reușise să se vindece. Se pare că acest calvar ar fi început în urmă cu mai mulți ani din cauza stresului. Care este emisiunea de la care credea regretata artistă că i s-a declanșat boala, de fapt.
Rona Hartner a fost una dintre cele mai îndrăgite artiste din România și nu numai. Nu s-a ferit niciodată să își expună viața din spatele camerelor de filmat și tot timpul s-a mândrit cu personalitatea sa vibrantă și efervescentă, însă necazurile nu au ocolit-o. A fost nevoită să înfrunte cele mai dificile provocări, inclusiv lupta cu cancerul.
Necazurile din viața personală au început în anul 2019, atunci când a fost diagnosticată prima dată cu cancer la colon și ficat. Printre cele mai nefericite experiențe din cariera sa le-a trăit în timpul emisiunii Ferma Vedetelor de la Pro TV. Rona Hartner a spus ”DA” provocărilor desfășurate la o fermă de pe lângă București, însă lucrurile au căpătat o turnură neașteptată.
În cadrul ediții speciale a emisiunii 40 de întrebări cu Denise Rifai – În memoriam Rona Hartner, regretata artistă a vorbit despre faimă, dar și despre suferința care a venit la pachet cu celebritatea. Rona Hartner a povestit calvarul prin care a trecut în timpul emisiunii Ferma Vedetelor, show difuzat în urmă cu 6 ani – în 2017. Din cauza stresului, artista s-a consumat psihic și emoțional și a slăbit 20 de kilograme. Totodată, actrița mărturisea că nu exclude varianta ca boala să i se fi declanșat în acea emisiune, deoarece au existat momente în care a suferit enorm. Coincidență sau nu, doi ani mai târziu, în 2019, Rona Hartner a fost diagnosticată cu cancer.
”Am suferit foarte mult. Oamenii din acea emisiune care păreau prieteni atunci când i-am văzut, mi-am dat seama că erau cu 2 fețe. În emisiunile pe care le-am acceptat, m-am gândit la performanță. Am vrut să arăt numai performanță, să dansez, să cânt. Ăsta e rolul artistului…În emisiunile astea unde ești doar un simplu om în care lumea dă cu noroi, alea sunt traumatizante. Am slăbit la acea emisiune vreo 20 de kilograme, dar mi-am dat seama că m-am consumat. Eu cred că mi s-a declanșat boala în acea emisiune, că am suferit foarte mult. Nu-mi plac emisiunile în care artistul este pus ca într-un insectar, cu niște probe, ca să vedem cât suferă. Mi se par niște experimente. Nu am știut că sunt închiși niște artiști și observați. Mi se pare de un sadism incredibil. Nu mă mai interesază genul ăsta de emisiuni niciodată”, spunea Rona Hartner în emisiunea de la Kanal D.
Nu de puține ori Rona Hartner s-a ferit să își expună public anumite probleme de sănătate. Unul dintre principalele motive a fost să că nu își dorea să fie privită ca o povară de către familie ei.
„Sunt nefumătoare. Nu am niciun motiv să am cancer de plămân. Ce, am răcit o dată și am cancer de plămân? Nu! A fost pe fond emoțional. Pentru că anul acesta am tras ca un măgăruș. La niște chestii foarte grave, dure în viața mea. Piatră peste piatră, le-am tras cu spatele meu până când totul s-a făcut praf, sănătatea, totul! Nici n-am spus nimănui, nici fratele, nici sora, nici mama nu știau ce greutăți am eu. Le țineam pentru mine, cum face lumea cu bun-simț. «Haide, domnule, nu mă mai victimizez atât. Alții au probleme mai mari, le păstrez pe ale mele pentru mine.» Așa că am ținut totul în mine și am suferit. Așadar, corpul a reacționat. Iar veștile de la doctor care trebuie să-ți dea speranță și fericire îmi făceau și mai rău”, a mai spus artista.