Emily Burghelea scoasă cu salvarea în timpul emisiunii ”Vorbește lumea”. A luat-o leșinul în direct
Emily Burghelea (23 de ani) a trecut prin clipe groaznice în dimineața aceasta, chiar după ce a făcut un reportaj pentru emisiunea ”Vorbește lumea”. Tânăra se afla în direct în momentul în care a luat-o leșinul. Vedeta TV este acum pe perfuzii, la spital.
În dimineața aceasta, Emily Burghelea, a fost ”pe teren” pentru a face un reportaj, în direct, la ”Vorbește lumea”. Imediat după ce a apărut pe micul ecran, vedetei i s-ar fi făcut rău și ar fi luat-o cu leșinul. La scurt timp a apărut și o mașină de salvare, care a transportat-o imediat la spital.
Care este starea de sănătate a lui Emily Burghelea
În urmă cu nici jumătate de oră, Emily Burghelea a postat pe contul personal de Instagram o fotografie cu ea de pe patul de spital. Aceasta avea o perfuzie în mâna stângă, semn că starea ei de sănătate nu este una tocmai bună.
Din păcate, vedeta TV nu a dat momentan vreun detaliu despre cum se simte, dar având în vedere faptul că încă se află în supravegherea medicilor și ia un anumit tratament, nu pare a fi prea bine.
Emily Burghelea, noua prezentatoare de la ProTV
Tânăra este acum prezentatoare la „Vorbește lumea” alături de Cosmina Păsărin și Majda, după ce Adela Popescu a ales să prezinte show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici”. Emoționată și extrem de fericită de noul început, Emily Burghelea a declarat că emisiunea pe care o prezintă acum este extrem de importantă pentru ea.
”Pentru mine, emisiunea Vorbește Lumea înseamnă extrem de mult! Am 23 de ani, sunt la început de drum și mă bucur că mi s-a dat șansa să fac parte dintr-un proiect atât de frumos! Este un pas uriaș pentru mine, doar ce am terminat facultatea de Comunicare și Relații Publice, doar ce am dat-o pe Amedea, fetița mea, la creșă.
Toate lucrurile s-au așezat exact așa cum trebuie ca să pot face parte din fabuloasa echipă Vorbește Lumea! Simt că este mâna lui Dumnezeu, iar pentru asta îi sunt extrem de recunoscătoare! Sunt fericită, entuziasmată, emoționată și nerăbdătoare să-mi încep diminețile în platoul Vorbește Lumea! Sper din suflet ca cei de acasă să ne urmărească parcursul într-un număr cât mai mare!”, a declarat Emily, în urmă cu scurt timp.