Ce spune fosta asistentă TV despre Gabriela Prisăcariu, Marisa Paloma și Nicole Cherry. Emily Burghelea comentează ținutele mămicilor anului 2021
2021 a fost un an în care multe dintre vedetele autohtone și-au întemeiat familii și au devenit părinți. Printre proaspetele mămici se numără și Emily Burghelea, cea care în luna aprilie aducea pe lume o fetiță sănătoasă, după un travaliu de 24 de ore. Ce se întâmplă când o “fashionistă” rămâne însărcinată, ce haine poartă, dar mai ales cum le comentează pe celelalte viitoare mămici și ținutele lor? CANCAN.RO a supus-o la test pe fosta concurentă a emisiunii “Bravo, ai stil!”.
Printre cei ce au luat decizia de a deveni părinți se numără prezentatorul TV Dani Oțil și soția lui, Gabriela Prisăcariu, care a născut prin cezariană un băiețel în luna septembrie. Sarcina nu pare să își fi pus prea mult amprenta asupra siluetei proaspetei mămici, Gabriela revenind foarte rapid la forma „inițială”.
Ambii părinți se bucură atât de aprecierea publicului, cât și de a lui Emily. “Gabriela Prisăcariu este superbă, o știu și o urmăresc, îi urmăresc pe amândoi părinții pe Instagram, îmi place foarte tare ce postează, ți se pare ție că e gravidă aici?”, a replicat Emily indicând spre imaginea cu soția lui Dani Oțil gravidă.
O observație importantă cu privire la ținuta Gabrielei a fost absența tocurilor, despre care Emily spune că nu sunt recomandate pe timpul sarcinii: “Ne place (n.r. – ținuta), foarte lejer cu pantofi fără toc (…) nu este indicat să porți tocuri pe timpul sarcinii, pentru că poți să te împiedici și să cazi!”
(VEZI ȘI: EMILY BURGHELEA DEZVĂLUIE CÂT CHELTUIEȘTE PENTRU GARDEROBA FETIȚEI SALE)
Emily: “Marisa e foarte sexy!”
Foste colege la “Bravo, ai stil!”, Emily și Marisa au devenit mame în același an, la diferență de câteva luni. Ambele au avut parte de nașteri anevoioase, care s-au finalizat însă cu bine. Îmbrăcată într-o rochie neagră, mulată, cu burtica la vedere, Marisa nu a putut trece neobservată de ochiul vigilent al lui Emily:
“Am fost cu ea la «Bravo, ai stil!». E foarte drăguță, o mămică sexy, superbă, mulat, cu burtica la vedere, îmi place treaba asta la nebunie, mi se pare cea mai sexy chestie!“, a comentat Emily.
Nicole Cherry, o gravidă cu ținute reușite: “De Nicole se ocupă un stilist”
Chiar înainte de a împlini 23 de ani, Nicole Cherry a dat naștere unei fetițe, în luna noiembrie a acestui an. Cu puțin timp înainte, cântăreața a fost cerută în căsătorie de iubitul ei, Florin.
În mai toate aparițiile din social media, Nicole a dat dovadă de grijă în alegerea ținutelor.
“Superb! Oricum, din câte știu de ținutele lui Nicole se ocupă un stilist și are grijă de fiecare dată să fie o apariție! Roșu cu verde, se potrivesc foarte bine aceste culori (…) este o combinație îndrăzneață care funcționează!”, a mai comentat Emily, punctual, despre outfit-ul lui Nicole.
(CITEȘTE ȘI: CUM A FOST PRIMUL CRĂCIUN ÎN TREI PENTRU EMILY BURGHELEA)
Sursă foto: Instagram
This browser does not support the video element.