Emily Burghelea a plecat la Neversea fără soț și copil. Care e motivul pentru care a venit de una singură la mare

Publicat: 08/07/2022 | 20:34

Emily Burghelea a luat decizia de a participa la unul dintre cele mai așteptate festivaluri de muzică de una singură. Fosta prezentatoare de la Antena 1 a explicat pe larg de ce a luat această decizie și de ce soțul său nu îi este alături în aceste momente în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

Fosta asistentă de la „Acces Direct” face tot posibilul pentru a-și proteja fiica de eventualele accidente care ar putea apărea, dar și de agitația și luminile puternice care sunt prezente la festivaluri. Într-o postare recentă de pe Instagram le-a mărturisit fanilor săi că a rămas să se distreze singură, după ce soțul său a ales să se retragă alături de Amedea, fiica lor de 1 an și câteva luni.

VEZI ȘI: EMILY BURGHELEA: ”E BEBELUȘ, CE INSTAGRAM SĂ AIBĂ?!”

De ce nu a adus-o Emily pe Amedea la Neversea

Emily Burghelea este cunoscută pentru stilul său jovial și pentru sinceritatea de care a dat dovadă de fiecare dată. Vedeta s-a pregătit temeinic pentru o seară de neuitat alături de artiștii prezenți la Neversea în acest moment. Totuși, fosta asistentă TV se afla pe plajă singură, fără Andrei, soțul acesteia. Întrebată care este motivul pentru care nu îi are alături de ea pe doi dintre cei mai importanți oameni din viața sa, Emily a declarat că soțul ei nu a fost de acord ca Amedea să participe la un asemenea eveniment zgomotos și plin de lumini puternice.

„Eu am vrut să vin cu amândoi la festival. Andrei n-a fost niciodată în viața lui la un festival, nici măcar la cluburi nu merge. A fost de două ori cu mine, dar în rest îi plac mai mult chestiile acasă între prieteni. Referitor la bebelușă, el a avut o părere foarte fermă și a spus că un copil nu are ce căuta la un festival mai ales atât de mic.

Am înțeles că luminile astea puternice pot provoca epilepsie unor bebeluși. Deși am fi adus și niște căști care să antifoneze acest zgomot puternic, nu le face bine toată agitația bebelușilor. Mie prima dată mi s-a părut o idee bună, dar vocea rațiunii din familia noastră, și anume Andrei,  pentru că el este vocea rațiunii și eu sunt vocea impulsului și a entuziasmului, a spus ‘NU’”,  ne-a declarat Emily Burghelea în exclusivitate.

 

CITEȘTE ȘI: EMILY BURGHELEA, DE URGENȚĂ LA SPITAL CU FETIȚA EI: ”MI-A FOST FRICĂ TOATĂ NOAPTEA CĂ O SĂ SE SUFOCE”

Cum se distrează Emily Burghelea la doar un an după ce a devenit mămică

Dacă înainte iubea viața de noapte și festivalurile de muzică, acum, Emily Burghelea nu mai pare la fel de entuziasmată să petreacă prea mult timp departe de fiica sa. Vedeta recunoaște că lucrurile s-au schimbat destul de mult în ultimul timp, tocmai de aceea preferă să ajungă mai repede acasă la fiica sa, decât să mai piardă timpul în cadrul diferitelor festivaluri sau petreceri care au loc ocazional.

„Înainte să fiu mămică, le-am făcut pe toate – Untold, Neversea, deci chiar am fost la absolut toate. Iar acum, de exemplu, am fost la Summer Well și am plecat acasă prima. Am stat 2 ore și am plecat acasă”, ne-a explicat Emily cu zâmbetul pe buze.

În ceea ce privește prezenta fiicei sale la diferite festivaluri, Emily Burghelea este de părere că nu este momentul ca cea mică să experimenteze momentan o astfel de experiență. Totuși, susține că nu are nimic împotrivă ca în momentul în care va fi destul de mare, să meargă alături de prietenii săi să se distreze chiar în fața scenei.

Valentina Ene
Valentina Ene a ales să lucreze în presă din anul 2019, dar a cochetat cu lumea mondenă încă din liceu. Pasionată de showbiz, dar și de actualitate, s-a alăturat site-ului CANCAN.RO pentru a putea acoperi o paletă cât mai largă de subiecte. Valentina Ene este redactor la site-ul CANCAN.RO, ... citește mai mult