Emiluţ, copilul care la doar patru ani a devenit viral, a avut parte de o experienţă cam neplăcută după ce i-a făcut o vizită unui unchi. Amuzat de ceea ce i s-a întâmplat, pe de-o parte, el a povestit totul într-un mesaj, iar fanii lui s-au amuzat copios.
Ajuns în casa rudelor sale, Emiluţ a fost dezamăgit, după ce s-a aşezat la masă. Şi asta pentru că în locul unor preparate din carne, el a primit o porţie de supă cu chimen. Acesta din urmă este recunoscut pentru efectele benefice pe care le are asupra digestiei şi nu numai, dar el nu a fost pe placul copilului-fenomen în România. Astfel, el şi-a scris oful pe contul său de Facebook.
„M-am dus să-l văd pe unchiul Gyula, am zis că-mi dă ceva carne bună si mi-o dat supă de chimen. Lasă-l mă, satanii, zici ca-s lături” e mesajul scris pe pagina de socializare a băiatului de patru ani.
„Bă tată, puneţi-l la regim, că se transformă în omuleţul Michelin”, „Cel mai iubit copil din România (dar cred că el nici nu ştie)”, „Măi, Emiluţ, că frumos mai eşti!” sunt trei dintre mesajele lăsate de fanii lui Emiluţ.