Emilia Ghinescu, în centrul unui scandal. Imaginea artistei e implicată într-o escrocherie de zile mari: „Numai minciuni”

Publicat: 16/06/2023 | 13:20

Emilia Ghinescu i-a lăsat pe toți mască, după ce a „topit” 13 kilograme și a ajuns de nerecunoscut. Cântăreața de muzică populară arată impecabil la 44 de ani, având o siluetă de invidiat. În timp ce gurile rele spun că a slăbit prea mult, alții își fac reclamă pe spatele ei. 

Emilia Ghinescu are 44 de ani și duce o viață sănătoasă, chiar dacă mare parte din timp îi este ocupat cu evenimentele la care participă. Cunoscuta artistă de muzică populară a slăbit 13 kilograme, iar în ochii multora a ajuns de nerecunoscut. Are o înălțime de 1,55 metri și o greutate de 45 de kilograme. Interpreta se poate lăuda cu o siluetă de invidiat, pentru care a „lucrat” destul de mult. Solista merge la sală și mănâncă sănătos pentru a fi în formă.

CITEȘTE ȘI: EMILIA GHINESCU, DE NERECUNOSCUT! ARTISTA A AJUNS SĂ CÂNTĂREASCĂ 45 DE KILOGRAME

Emilia Ghinescu, implicată într-un scandal uriaș

De curând, vedeta a răbufnit pe Internet, după ce imaginea ei a fost folosită de un presupus nutriționist, care a făcut reclamă pe spatele ei. Emilia Ghinescu susține că nu a apelat niciodată la produse pentru slăbit, ci doar a dus un alt stil de viață.

„Numai minciuni! V-am postat acest articol pentru a nu cădea în plasa unor indivizi care nu au nicio legătură cu ce înseamnă nutriție și condiție fizică dobândită prin sport! În primul rând, nu am folosit niciodată acest produs! Conform calculelor, am slăbit 16 kg într-o lună (așa ceva nu este posibil cu nimic)…constat că nu se pricep nici la matematică. În ultimele interviuri am spus că am ajuns la o greutate de 45 kg …d-na dragă mi-ai pus kg în plus și asta mă deranjează (eu am muncit mult să le dau jos).

În al patrulea rând, îmi place enorm de mult să fac sport și recomand tuturor. Merg la sală de cel puțin 4 ori pe săptămână și stau câte 2 h în sală. Sunt tare mândră de rezultatele mele! Nu am dat niciodată acest interviu și nu am folosit acest produs! Mâncați sănătos, faceți mult sport și consultați un specialist, atunci când aveți nevoie de sfaturi! Aveți grijă de voi și de cei dragi!”, se arată în postarea făcută de solistă.

CITEȘTE ȘI: BAT CLOPOTELE DE NUNTĂ! EMILIA GHINESCU O SĂ AJUNGĂ ÎN FAȚA ALTARULUI DUPĂ 13 ANI DE RELAȚIE. CÂND VA AVEA LOC MARELE EVENIMENT

Cum a reușit să slăbească Emilia Ghinescu

Cântăreața de muzică populară i-a surprins pe toți atunci când a postat fotografii cu ea mult mai slabă. Ce-i drept, întotdeauna interpreta a arătat impecabil, însă, de data aceasta, și-a dorit să atingă potențialul ei maxim. A și reușit! Vedeta a scăpat de greutatea nedorită, iar acum duce un stil de viață mult mai sănătos.

„Am slăbit controlându-mi mesele și făcând foarte mult sport! În al doilea rând, nu am 1,68cm (aș vrea eu da’ alta mama nu mai face). Înălțimea corectă, reală …1,55 cm! În al treilea rând, nu am început să slăbesc de la 65 kg (Doamne ferește să fii avut atâtea), ci de la o greutate de 58 kg (nu eram grasă, ci pufoasă)”, a mai spus Emilia Ghinescu.