Emil Străinu, teoria care pune sub semnul întrebării istoria Pământului: „E posibil ca să fie un corp cosmic artificial”
Generalul Emil Străinu, expert în fenomene aerospațiale și specialist în fenomene neidentificate, a fost invitat la CANCAN SENZAȚIONAL. Acesta aduce în atenția publicului o teorie controversată: Luna ar putea fi un obiect artificial creat de o civilizație avansată, având rolul de a supraveghea Pământul. Această ipoteză, care pare desprinsă dintr-un scenariu SF, își are originea în cercetări mai vechi și scrieri ale unor filosofi și istorici antici.
Emil Străinu a adus în discuție teme controversate legate de geopolitică, modificarea mediului în scopuri militare și teorii despre Pământ și Lună, subliniind importanța înțelegerii acestor fenomene pentru a putea face față provocărilor care se preconizează în viitor. Prin intermediul cărților și cercetărilor sale, el a încercat să aducă mai aproape publicului aceste subiecte complexe.
Emil Străinu, teorii despre Lună
Această teorie nu este nouă, fiind adusă în discuție pentru prima dată de cercetătorii sovietici în revista „Sputnik”, unde se sugera că satelitul natural al Pământului ar putea fi un laborator cosmic, un fel de „vas Petri” pentru omenire.
Generalul Străinu a reluat ideea în cadrul unei conferințe internaționale, unde a stârnit reacții mixte din partea auditoriului, fiind chiar împiedicat să continue o parte din prezentare. Cu toate acestea, un grup de specialiști din domeniul studiilor antice i-a recomandat o serie de lucrări semnificative, scrise de autori precum Ptolemeu, Anaximandru și Lucrețius.
„În fosta revistă științifică Sputnik, care era internațională, apărea în vreo 12 limbi. Sovieticii, la vremea aceea, au scos pentru prima dată o teorie potrivit căreia Luna este de natură artificială. Și aici ar fi un laborator cosmic imens al unei civilizații extraterestre care, de fapt, ne… supraveghează și ne conduce la o viață exact ca într-un vas Petri. Cum ai avea într-un vas Petri o cultură, să zicem, de microbi, de bacterii sau niște animale foarte mici, pe care le ții într-un vas Petri mai mare. Marea problemă este că, din când în când, savanții încep să dea crezare acestei teorii.
Eu chiar am scris o carte pe tema asta, care a fost primită foarte bine, și atât, pentru că n-am putut să mai scriu după aceea, să mai scot alte tiraje. Însă vreau să spun că teoria aceasta cu existența Lunii ca obiect artificial mi-a fost confirmată într-un moment total neașteptat.
Deci, aflându-mă într-o țară străină, la o conferință, am prezentat mai multe lucruri despre geologie și am vorbit ceva și despre geologia selenară, spunând că totuși e posibil ca să fie un corp cosmic artificial, realizat fie de o civilizație veche, fie de o civilizație care ne supraveghează și așa mai departe. Lucru cu care am supărat foarte mult auditorii de acolo, iar la cea de-a doua comunicare, nu mi-au mai dat voie să o mai țin.
Dar, la sfârșit, m-a așteptat un grup de specialiști, care erau din Grecia și din Italia, specialiști în culturi vechi, și mi-au dat o listă de cărți. Au zis: „Te duci acasă, tu ești băiat de treabă, ia citește tu. Cartea asta de Ptolomeu, asta de Anaximandru, Anaximene…”. Erau vreo 12 scriitori antici. Și m-am gândit: hai să citesc, dacă…
Din acele cărți afli niște lucruri foarte interesante. Am să fiu scurt că nu vreau să monopolizez subiectul ăsta. Afli acolo ceva de genul: „Când s-a urcat cutare rege pe tron, nu era Lună pe cer. Luna pe cer a apărut numai când nepotul său s-a urcat pe tron, la a treia generație; atunci a apărut Luna.” Sau era unul, Lucrețius, da, Lucrețius, cel care de fapt îl inspiră pe Giordano Bruno cu existența universurilor locuite și cu universul nemărginit. Și Lucrețius, într-o carte care se numește „Poema naturii”, spune ceva de felul următor:
„La un moment dat, în timpul domniei unui împărat care era acolo, au apărut pe cer două Luni. Una o trăgea pe cealaltă, pe a doua, după ea. Una era mare și roșie, cealaltă era galbenă și frumoasă. După ce s-au jucat câteva săptămâni pe cer, cea mare și roșie a plecat, iar cea galbenă, luminătorul de noapte, a rămas, pe care îl vedem și acum.”, a spus Emil Străin la CANCAN SENZAȚIONAL.
Aceste relatări istorice, corelate cu ipoteze moderne, sugerează că Luna ar putea avea o origine neobișnuită. În sprijinul acestei teorii, se adaugă și observații geologice legate de structura internă a Lunii, care ridică întrebări privind formarea sa naturală. Ipoteza unui satelit artificial creat de o civilizație extraterestră avansată continuă să fie subiect de dezbatere în cercurile științifice și esoterice.
Emisiunea integrală poate fi urmărită aici:
This browser does not support the video element.