Emil Săndoi a izbucnit în lacrimi când a aflat de moartea lui Ilie Balaci
Emil Săndoi, antrenorul lui FC Argeș, a aflat de decesul lui Ilie Balaci chiar în timpul partidei din Liga a 2-a contra celor de la Farul Constanța.
Tehnicianul argeșenilor în vârstă de 53 de ani a fost surprins de camerele celor de la TV Telekom Sport, izbucnind în plâns pe banca de rezerve la auzul veștii morții fostului său coechipier, anunță gsp.ro.
Meciul a fost precedat de un scurt moment de reculegere în memoria lui Ilie Balaci, care a decedat în această dimineață. Săndoi l-a prins pe Balaci doar un sezon la Universitatea Craiova, timp în care au fost colegi.
Ilie Balaci a murit la 62 de ani. Cauza decesului
Fostul mare fotbalist al Craiovei Maxima a căzut din senin în această dimineaţă, iar familia a sunat imediat la 112. După aproape o oră de resuscitări, Ilie Balaci a fost declarat mort, potrivit gds.ro. Fostul sportiv a fost supranumit “Minunea blondă”.
Citește și: Ilie Balaci, umilit în ultimul hal înainte a muri. ”Mi-au aruncat familia și copiii în stradă”
“Mi-a zis un prieten. Am vorbit la Craiova, cu prietenii noștri, care îi țineau lumânarea. Parcă suntem blestemați!”, a spus printre lacrimi Sorin Cârţu, la “Digi Sport Matinal”.
Ilie Balaci a împlinit 62 de ani luna trecută, pe 13 septembrie.
Citește și: Mesajul trist apărut pe pagina de Facebook a Universității Craiova după moartea lui Ilie Balaci
Ilie Balaci – biografie
Ilie Balaci a fost unul dintre cei mai buni jucători români de fotbal și s-a s-a născut pe 13 septembrie 1956 în Bistreţ, județul Dolj. Datorită performanțelor sale, el a primit porecla “Minunea blondă” şi este omul de care se leagă marile succese ale Universităţii Craiova din anii ’80.
Ilie Balaci a început să joace fotbal la nouă ani, în 1965, la “piticii” Universității Craiova, şi a debutat în prima divizie la mai puţin de 17 ani (12 august 1973, Jiul Petroșani — Universitatea Craiova 1-1). O jumătate de an mai târziu, a devenit cel mai tânăr debutant în echipa națională, la 17 ani și şase luni, într-un meci contra Franţei, de la Paris, pierdut cu 0-1, pe 23 martie 1974. A marcat primul gol sub “tricolor” pe 6 octombrie 1976, într-un amical Cehoslovacia – România 3-2, iar în 12 mai 1982 a fost în premieră căpitanul naţionalei într-un amical Argentina – România 1-0. Ultimul meci la echipa naţională pentru Balaci a fost şi ultimul al lui Mircea Lucescu pe banca tehnică: România – Austria 4-0, pe 10 septembrie 1986, în preliminariile Euro 1988.
Fostul sportiv a jucat în Divizia A 347 de partide și a marcat 84 de goluri pentru Universitatea Craiova (1973-1985), FC Olt Scornicești (1985-1986) și Dinamo (1986-1988): 76 pentru “Ştiinţa”, şapte pentru FC Olt şi unul pentru Dinamo. A adunat 69 de selecții şi a marcat de opt ori pentru naţionala României, iar în două rânduri a fost desemnat cel mai bun fotbalist din România (1981 și 1982).
Ilie Balaci s-a accidentat în apogeul carierei, la 27 de ani, când era liderul “Craiovei Maxima” şi cel mai bun jucător român, şi a avut un final prematur de carieră, la 31 de ani, din cauza deselor accidentări. Cea mai gravă dintre ele, care a pus punct carierei sale de fotbalist la cel mai înalt nivel, a fost provocată de fundașul Vasile Arezanov, într-un meci de campionat, jucat la Baia Mare, la 21 februarie 1984. Din acest motiv a ratat şi Campionatul European din Franța, din 1984, deși a contribuit din plin la calificare.
Ca jucător, Ilie Balaci a câştigat trei titluri cu Universitatea Craiova (1973-1974, 1979-1980 și 1980-1981), patru Cupe ale României şi a fost semifinalist al Cupei UEFA cu gruparea din Bănie, care a devenit în sezonul 1982-1983 prima echipă din ţara noastră care ajunge în careul de aşi al unei cupe europene. A jucat 3 988 de minute pentru naţionala României şi 22 497 de minute în Liga 1 pentru Universitatea Craiova.