Emil Rengle și logodnicul său, Alejandro Fernandez, fac parte din cele nouă echipe care participă la Asia Express 2025. Cei doi au plecat pe meleagurile asiatice pregătiți să se întoarcă acasă cu marele premiu. S-au antrenat intens, au mers mult la sală, însă și la mindset au lucrat, fiind conștienți că cea mai mare provocare va fi cea psihică. Așa cum știm, concurenții vor fi nevoiți să trăiască doar cu 1 dolar pe zi, fără cazare sau mâncare, deci vor trebui să se descurce în condiții grele. Lucru cu care dansatorul și partenerul lui au început să se obișnuiască, fiindcă fix înainte de a ajunge în aeroport, cei doi au trecut prin momente de stres și panică. Ce li s-a întâmplat, dar și cât de impulsiv este Emil Rengle, aflăm dintr-un material exclusiv CANCAN.RO.
Emil Rengle are sânge de român, așa cum chiar el spune. Așadar, nu este de mirare că atunci când situațiile nu sunt favorabile, sângele îi fierbe-n vene. Noroc cu partenerul său, Alejandro, care îl mai calmează. Însă, ceea ce l-ar ajuta cu adevărat să se relaxeze, va fi momentul în care vor câștiga marele premiu, dacă va fi cazul. Nu de alta, dar tinerii au planul bine făcut în cazul în care vor câștiga cei 30.000 de euro.
CANCAN.RO: Am văzut că adineauri făceați un filmuleț, un Tiktok. Sunteți pregătiți din câte înțeleg?
Emil Rengle: Foarte pregătiți. Eu va trebui să mănânc tot ce este scârbos pentru că Alejandro vomită, altă strategie nu avem. Vom căra amândoi ghiozdanele, vom face totul.
Alejandro: Eu o să mă mențin pozitiv.
CANCAN.RO: Și la probele fizice cine o să se bage?
Emil Rengle: Amândoi. Uită-te la noi, suntem bine, suntem pregătiți.
Alejandro: Suntem pregătiți, am fost la sală, ne-am antrenat, am mâncat bine, am meditat, intrasem într-un vibe bun care a fost ruinat din cauza stresului de a împacheta bagajele.
CANCAN.RO: Ce v-ați pus în bagaje?
Alejandro: Am pus 85% din garderoba mea pentru că nu am prea multe haine bune pentru o astfel de competiție, a fost greu de ales, nu?
Emil Rengle: Avem foarte multe tricouri cu mesaje, bagajul meu este plin de aceste tricouri.
CANCAN.RO: Zi-ne și nouă un mesaj, unul singur măcar, pe care îl vrei tu…
Emil Rengle: Avem multe amuzante, dar cele mai multe sunt cele legate de o cauză pe care o susținem și am vrut să profităm de platforma aceasta imensă. Un lucru care ne depășește pe noi. Este vorba despre un ONG care construiește școli. Noi credem că educația este importantă în România și cu atât mai mult cu cât ne-am confruntat cu tot felul de prejudecăți și provocări, se datorează lipsei de educație. Construim școli în mediile rurale din România, campusuri, vrem să aibă acces toți copiii din România la educație și despre asta este vorba în anumite mesaje. Unul dintre mesaje sună așa: Asia Express este aventura, însă educația în România este destinația.
CANCAN.RO: Cine e mai impulsiv?
Emil Rengle: Eu cred că sunt cel mai impulsiv.
Alejandro: Clar el este.
Emil Rengle: Am sânge de român, una, două fierb. Am promis că nu o mai dau pe asta cu embarasado (n.r. însărcinat), dar nu am cum.
(ACCESEAZĂ ȘI: Karmen Minune, la un pas să rateze startul spre „Drumul Eroilor” de la Asia Express: „Am avut emoții mari. Am simțit că Dumnezeu mă pregătea”)
CANCAN.RO: Ultima întrebare a mea este legată de premiu, v-ați gândit ce veți face cu banii în cazul în care veți câștiga?
Alejandro: Dacă vom câștiga vrem să dăm înapoi banii comunității, să construim școli și așa cum am spus: Nu este nicio destinație cum este educația.
Emil Rengle: Cu siguranță o să ne bucurăm și noi de premiu, dar cumva considerăm că misiunea noastră este una mai mare și nu este neapărat despre noi.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.