Emil Rengle s-a logodit cu iubitul Alejandro Fernandez în Mexic, iar CANCAN.RO are toate detaliile. “A fost magic!” + Inele cumpărate din Dubai

Publicat: 08/04/2024 | 23:40

Emil Rengle și-a cerut iubitul în căsătorie, peste mări și țări, iar CANCAN.RO a aflat toate detaliile evenimentului. Dansatorul a aranjat totul, pas cu pas, pentru a-l surprinde pe cel care i-a furat inima încă din 2022.

Emil Rengle și iubitul său, fost concurent de la ”Vocea României”, Alejandro Fernandez, trăiesc o poveste de iubire ca-n filme. Acum, cei doi își doresc ca relația lor să se transforme într-o căsnicie cu acte în regulă. Dansatorul de 33 de ani și partenerul său au închis, din nou, gura cârcotașilor după ce s-au logodit tocmai în Mexic. La zeci de mii de kilometri depărtare de plaiurile mioritice, Emil a avut grijă să pună totul la punct, în așa fel încât cererea în căsătorie să fie una la superlativ. Și i-a reușit din plin, după cum ne-a dezvăluit chiar el!

Emil Rengle, cerere în căsătorie de 5 stele pentru iubitul artist

Încă nu s-a oficializat căsătoria. Suntem doar logodiți, i-am cerut mâna lui Alejandro. Suntem în Mexic, unde o parte din familie locuiește. Evenimentul a avut loc în Puerto Escondido, pe o plajă. Alejandro nu a știut nimic, a fost o surpriză pentru el! A fost un loc magic! A fost, într-adevăr, un hotel de lux. Pe o plajă pustie, unde staff-ul hotelului m-a ajutat cu organizarea cererii lui Alejandro. Au pregătit un foc, pe plajă, noaptea, special pentru noi, de la început până la final am fost susținut ca să pot să îl susțin. Motivul pentru care am ales Mexic a fost pentru că aici trăiește o parte din familia mea, dar și pentru că aici căsătoriile de același sex sunt legalizate, oamenii au alte drepturi, este o țară foarte deschisă!, ne-a povestit Emil Rengle.

Emil Rengle și Alejandro s-au logodit în Mexic. (sursa: INSTAGRAM.COM)

(CITEȘTE ȘI: EMIL RENGLE ARUNCĂ BOMBA: „VREAU SĂ RĂMÂN ÎNSĂRCINAT!” DEZVĂLUISE, PENTRU CANCAN.RO, CĂ ARE DE GÂND SĂ SE CĂSĂTOREASCĂ)

Pe lângă locația de vis, cei doi tineri se bucură și de verighetele care, bineînțeles, au fost alese tot de peste mări și țări. Ce să mai, Rengle chiar știe cum să își răsfețe și surprindă iubitul artist!

Inelele sunt din platină și sunt achiziționate din Dubai, unde avem în plan să petrecem cât mai mult timp. Avem planuri să deschidem mai multe business-uri pe care să le desfășurăm atât în România, cât și în Dubai, explică dansatorul.

Când ajung la altar Emil Rengle și iubitul

Cerere în Mexic da, verighete din platină da, pe când nunta așadar?! Deși am fi crezut că cei doi vor să-și oficializeze iubirea cât de repede se poate, ei bine, se pare că Rengle și Alejandro nu vor să se grăbească precum ”fata mare la măritat”.

Încă nu ne grăbim cu nunta, vrem să ne luăm timp să fim logodiți și să ne construim viitorul împreună. Alejandro urmează să lanseze niște piese, iar eu o să îl susțin în cariera lui muzicală. Are deja mai multe piese înregistrate în România, dar și în afara țării, explică vedeta.

În anul 2018, Emil Rengle a recunoscut că este bisexual. Bineînțeles, românii l-au pus la zid. În 2023 s-a afișat pentru prima dată cu cel care îi este acum logodnic. Evident, și atunci oamenii l-au criticat aspru și le-au blamat iubirea. Ba mai mult, toată lumea a luat foc în momentul în care Emil a declarat că vrea să rămână și însărcinat!

Chiar și așa, dansatorul nu se lasă deloc afectat de gura lumii și alege să se focuseze doar pe propria poveste de iubire. Pe principul ”câinii latra, ursul merge”, Emil și Alejandro își trăiesc viața în ciuda răutăcioșilor și le merge foarte bine, pare-se! Obișnuit deja cu hate-ul din partea oamenilor, artistul a învățat să nu mai pună la suflet cuvintele urâte, așa că acum trăiește în liniște și pace alături de alesul inimii sale.

Cred că prin ceea ce facem noi, că ne concentrăm doar pe iubire, că înaintăm fără să ne pese de ceea ce nu putem face și demonstrăm că iubirea nu cunoaște reguli, chiar dacă îmi spune cineva că eu nu am dreptul să fiu cu cineva. Asta și vrem să predicăm, că eu nu simt nevoia să ies pe stradă si să spun că îmi vreau drepturile, eu trăiesc după drepturile mele. Știm cu toții că România e amendată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, că ne facem de râs în mod constant în Uniunea Europeană și nu numai, ci peste tot în lume, pentru faptul că nu înaintăm în a aproba niște lucruri care sunt absolut normale în Uniunea Europeană.

Noi, pentru că suntem focusați pe bine, pe iubire și pe pozitivitate, nu ne uităm la treaba aceasta, ci doar știm că lucrurile acestea vor fi normale și la noi în scurt timp. Nu vor avea încotro. Politicienii spun că românii nu sunt pregătiți, pe când toate statisticile arată că peste 70% dintre români afirmă că nu le pasă. Este clar că ești își continua propaganda prin minciună”, adaugă Rengle.

Emil Rengle și Alejandro bse iubesc din 2022. (sursa: INSTAGRAM.COM)

Ce spun familiile tinerilor despre logodna din Mexic

În timp ce unii aruncă cu pietre în povestea lor de dragoste transformată acum în logodnă, din fericire, apropiații îi susțin în totalitate. Cei doi tineri au de partea lor familiile.

Familiile noastre sunt foarte fericite! Suntem fericiți! Urmează să ne întoarcem în Anglia să sărbătorim cu prietenii, dar și cu familia lui Alejandro de acolo. După care, ne vom întoarce în România, ca să celebrăm și cu familia mea, mărturisește Rengle.

(NU RATA: PRIMA IMAGINE CU EMIL RENGLE ȘI IUBITUL LUI! NEVERSEA A FOST O AVENTURĂ, INFLUENCERUL A RENUNȚAT LA ”AGĂȚAT” CUPLURI)

This browser does not support the video element.