Fostul președinte al României, Emil Constantinescu, a fost la un pas de moarte după ce a avut un accident relativ banal. Acesta a căzut în incinta locuinței sale, fracturându-și grav clavicula și glezna.
Mai exact, Emil Constantinescu a suferit un accident în curtea casei sale în urmă cu câteva zile. Cel care a condus România între 1996 și 2000 a alunecat pe porțiune proaspăt spălată cu detergent. Fostul președinte și-a fracturat clavicula și glezna, necesitând operație de urgență. El a fost internat la Spitalul militar Central „Dr. Carol Davila”, din Capitală.
CITEȘTE ȘI: Ibrahimovic e arogant după 4-2 cu Juventus! „Cu mine de la început, Milan câstiga Scudetto”!
Conducerea unității spitalicești a trimis un comunicat prin care a informat starea de sănătate actuală a fostului președinte în vârstă de 80 de ani.
În prezent, al doilea șef de stat din România democrată își continuă recuperarea medicală la reşedinţă, fiind în convalescență pentru o perioadă de o lună şi jumătate.
„Preşedintele Constantinescu transmite toată aprecierea sa şi cele mai călduroase mulţumiri echipei de medici, asistente şi infirmiere din Secţia Ortopedie, condusă de doctorul Marius Stănescu. Mulţumiri doamnei prof. dr. Mariana Jinga, director medical al spitalului şi şef al Clinicii de Medicină Internă. Preşedintele Constantinescu mulţumeşte, de asemenea, Serviciului de Protecţie şi Pază pentru sprijinul acordat”, se mai arată în comunicat.
În 1996, CDR a câștigat alegerile locale și parlamentare iar Emil Constantinescu a fost ales prin vot direct (cu 7 milioane de voturi) Președintele României, pentru un mandat de patru ani. În perioada mandatului său prezidențial (1996 – 2000), România s-a angajat într-un larg proces de reformă în economie, justiție și administrație. Guvernul de coaliție format de CDR împreună cu Uniunea Democrată a Maghiarilor din România și Uniunea Social Democrată a accelerat privatizarea și restructurarea industriei de stat. S-au adoptat legea de restituire a terenurilor agricole și pădurilor confiscate de regimul comunist, legea de acces la dosarele întocmite de poliția politică a fostului Departament de Securitate, legea bugetelor locale, legile de combatere a corupției și a spălării banilor.
CITEȘTE ȘI: Accident grav în Ialomița. Un șofer a murit, iar alte două victime sunt în stare critică
Au fost modificate și completate legea administrației locale, Codul penal, garanțiile pentru respectarea drepturilor omului în procesele penale și civile. Ca mediator între autoritățile statului, Președintele Constantinescu a reușit să solidarizeze forțele politice și societatea civilă în depășirea unor momente de criză guvernamentală, parlamentară și socială, în soluționarea unor probleme esențiale privind regimul juridic al proprietății, atitudinea României față de conflictul din Kosovo și acordarea dreptului de survol pentru forțele aviatice ale NATO.
Președintele Constantinescu a reprezentat țara la principalele reuniuni la vârf care au avut ca rezultate nominalizarea României pe primul loc al celui de al doilea val de extindere a NATO (Madrid, 1997; Washington, 1999); începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană (Helsinki, 1999); obținerea președinției OSCE pentru anul 2001 și intrarea în troica OSCE începând cu 2000.
Constantinescu a îndreptat în mod hotărât țara spre intrarea în NATO și UE, a lansat mari proiecte de dezvoltare a infrastructurii „România la Răscruce”, a promovat sistemul de transport al petrolului și gazelor din Asia Centrală în Europa Centrală (conducta Constanța-Trieste).