Emil Constantinescu a umplut doua masini cu bagajele aduse de la Paris
ATENT. Fostul presedinte a supervizat personal incarcarea bagajelor Speriat, probabil, de perspectiva scumpirilor pe fondul crizei internationale, fostul presedinte al Romaniei, Emil Constantinescu, a tras o fuga pana la Paris, de unde a revenit cu bagaje cat sa umple ambele masini ale SPP care ii asigura transportul si escorta. Daniela Miclovan El a fost surprins de paparazzii Cancan, duminica, dupa pranz, revenind in tara din Franta cu o cursa de linie. Constantinescu a fost preluat de la Aeroportul Henri Coanda de SPP-istii aflati in serviciul sau, in calitate de fost sef de stat, si care au carat la valize in portbagajele Mercedesului si BMW-ului din dotare pana s-au spetit. Trebuie spus ca, in perioada in care a fost presedinte, Constantinescu nu s-a omorat cu shoppingul in timpul vizitelor externe pe care le efectua – destul de multe in raport cu actualul sef de stat – limitandu-se, in general, la simple suveniruri. In schimb, el a ramas celebru prin liota de rubedenii, prieteni si colegi pe care ii cara cu sine, de fiecare data, in avionul prezidential. La vremea respectiva se vehicula si o poveste nostima, data ca 100% reala, potrivit careia, la plecarea intr-o indelungata deplasare peste hotare, Emil si-a adus cu sine mai multi membri ai familiei, inclusiv soacra, aceasta din urma fiind, insa, o decizie de ultim moment. Pentru ca avionul era supraincarcat cu demnitari, afaceristi, jurnalisti etc., ca sa i se faca loc soacrei prezidentiale, un ofiter al SPP din escorta a fost lasat pe aeroport.