Emi, finalistul de anul trecut, prins între Scărlătescu, Andre și Bianca Adam! America Express va fi câștigată de…
Publicul îl cunoaște pe Emanuel Popescu, zis și Emi, din parodiile trupei „Noaptea Târziu”, de un succes răsunător, factor care l-a propulsat, alături de colegul Cuza, direct în aventura „Asia Express”. Entertainerii au ajuns până în finală, unde au pierdut marele premiu în fața lui Mihai Petre și a soției sale. Acum, Emi Popescu își nominalizează favoriții pentru noul sezon al formatului „America Express”, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, ca un fost concurent cu expertiză într-una dintre cele mai de interes competiții televizate.
Ulterior experienței de pe „Drumul Împăraților”, Emi a devenit la fel de cunoscut precum colegul Cuza, cel ce pare să fie, actualmente, unul dintre starurile de la Antene.
Cei doi și-au confirmat șarmul, așa că au făcut un pas important către menținerea pozițiilor din prime time cu un nou proiect, unde par să troneze. „Te cunosc de undeva” i-a primit cu brațele deschise pe cei doi, iar trupa de parodii și-a mutat orizonturile către impersonări mai serioase.
„Sper să câștige una dintre astea trei!”
„Noaptea Târziu” a luat naștere după chipul și asemănarea lui Cuza, dar și a lui Cucu, cei doi fondatori ai proiectului, activi în actuala formulă. Emi a apărut mai târziu în ecuația parodiilor de pe internet, însă a recuperat destul de rapid teren, ajungând să fie unul dintre favoriții publicului din fața micilor ecrane. Emi poate fi descris drept un personaj transparent, autentic, ce-și verbalizează trăirile în forma simțită.
Acest aspect se regăsește și în discursul despre favoriții pentru noul sezon de „America Express”: „Am niște perechi favorite: «tăticul» Scărlătescu și Doina, Bianca Adam, că e sora noastră de pe online, de când am început noi, și «Andreele»!
Bine, și Bordea cu Cortea sunt mișto, toți sunt mișto în felul lor, dar eu sper să câștige una dintre astea trei!”, ne-a declarat Emi.
„Am fost într-o semi-depresie…”
Gorjeanul mai detaliază și modul în care echipa sa a pierdut finala, dar mai explică și ce sentimente l-au încercat în momentul întoarcerii pe pământ românesc, după mai bine de o lună petrecută în aventura „Asia Express”.
„Toți am fost buni dacă am ajuns până în punctul ăla. Așa a fost ghinionul să fie. La noi s-a văzut clar că s-a rupt totul în finală, în proba cu armata israeliană, unde armații ăia israelieni nu știu ce au gândit să ne țină pe loc jumătate de oră, 40 de minute.
S-au gândit că vor echilibra finala, că noi aveam un avans destul de mare. Dar în momentul ăla pe noi ne-au rupt psihic!
Să spun sincer, cred că am fost într-o semi-depresie vreo câteva zile, n-am mai înțeles nimic. Trăiam altă viață, era o lume paralelă, cu alți oameni în viața mea, era altă viață.
A fost dubioasă trecerea asta înapoi. OK, când te duci acolo, mergi asumat, știi că n-o să ai bani, ai văzut în alte sezoane, n-o să ai aia, n-o să ai aia. Dar când te întorci după două luni petrecute în ritmul ăsta, e groaznic!”, a mai adăugat Emi Popescu.
(CITEȘTE ȘI: CUM I-AM SURPRINS PE CUZA ȘI PE EMI, ZIUA ÎN AMIAZA MARE NU O FAC DOAR ”NOAPTEA TÂRZIU”)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
Sursă foto: Instagram.com
This browser does not support the video element.