Ema Uta rupe tăcerea și anunță că nu mai este cu Alex Bodi: ”Relația a fost una…”

Publicat: 15/08/2022 | 14:00

Gata, de această dată Alex Bodi ar fi devenit istorie pentru Ema Uta! După ce CANCAN.RO dezvăluia că musculosul din Mediaș a luat „pe cameră” o brunetă din Loft, Ema Uta a reacționat. Dacă se credea că fostul soț al Biancăi Drăgușanu a fost „îmblânzit” de make-up artistul vedetelor, iată că nu se mai pune problema de așa ceva, Alex Bodi fiind acum disponibil pentru „prospături”. În exclusivitate pentru CANCAN.RO, Ema Uta a dat cărțile pe față.

Cine ar fi crezut că o vacanță în Bali ar putea aduce despărțirea în cuplul Ema Uta-Alex Bodi? Și, mai mult decât atât, o separare atât de serioasă încât a fost”sărbătorită” de Bodi chiar la Loft Mamaia. Nu oricum, ci în compania unei sexy-brunete pe care a ținut neapărat o ducă „pe cameră”.

Ema Uta pare să fie uitată deja, chiar dacă, până recent, Alex Bodi își „savura” iubita. Iată că, acum, musculosul a fost, din nou, sufletul petrecerii în club. (Vezi AICI detaliile)

Alex Bodi și iubita, separare după vacanța din Bali

Aproximativ un an a durat relația dintre make-up artistul vedetelor și Alex Bodi. De-a lungul timpului, povestea dintre ei a fost presărată cu separări, împăcări, vacanțe și certuri cu… fostele. Totuși, de ceva timp lucrurile păreau liniștite, cu atât mai mult cu cât Ema petrecea destul de mult timp în compania celor două fiice ale lui Bodi, Chaqueline și Selena.

Chiar și așa, situația s-a întors la 180 de grade, iar lanțul de iubire s-ar fi rupt chiar după vacanța din Bali, în care, spune Ema, au plecat pe repede-înainte, iar biletele au fost achiziționate chiar cu o zi înaintea îmbarcării.

Sejurul petrecut împreună se pare că nu a fost pe placul celor doi, așa că au decis să pună stop și să își vadă fiecare de viață.

Ema Uta și Alex Bodi, separare după vacanță / (Sursa: Instagram)

(NU RATA: Iulia Sălăgean s-a lăsat convinsă de Alex Bodi! Micuța Selena, pe Coasta de Azur cu Ema Uta. „Am stabilit niște lucruri cu tatăl copilului meu…”)

„Ne-am înțeles extraordinar cât a fost bine”

Organizează vacanțe spontan, dar se despart la fel de spontan și furtunos. Biletele business au constituit motivul pentru care Alex Bodi și Ema Uta au fost la un pas de a rămâne pe meleaguri românești și de a face uitată escapada în Bali. Totuși, norocul le-a surâs – pe de-o parte – și au găsit biletele dorite chiar cu o zi înainte de plecare. Pe de altă parte, la întoarcere n-a mai fost totul roz și a survenit separarea.

„Plecarea mea și a lui Alex a fost hotărâtă cu o zi înainte de plecare, pentru că nu aveam bilete business disponibile. De îndată ce agenția de turism ne-a găsit biletele, mai precis cu o zi înainte, le-am și luat, ne-am și luat cazările”, a spus Ema Uta, în exclusivitate, pentru CANCAN.RO.

În ceea ce privește despărțirea de iubitul său, Ema Uta a menționat faptul că relația dintre ei a fost una relaxată până într-un punct. Chiar și așa, make-up artistul vedetelor are cuvinte de laudă la adresa musculosului, chiar dacă, spune ea, există motive serioase de separare.

„Pe Alex îl voi considera în continuare un bărbat inteligent și atrăgător, ne-am înțeles extraordinar cât a fost bine, relația a fost una ingenuă, naturală, relaxată până la un punct.

Există niște motive de despărțire cu adevărat, dar nu sunt grave și – din respect pentru ce a fost – mi-aș dori să nu ofer detalii”, a mai continuat Ema.

Ema Uta comentează despărțirea de Alex Bodi / (Sursa: Instagram)

(VEZI ȘI: ALEX BODI, CETĂȚEAN DE RÂND LA NISA! CE A FĂCUT MUSCULOSUL ÎN AEROPORTUL DIN FRANȚA)

Îl va ierta Ema Uta pe Alex Bodi după episodul „fierbinte” de la Loft?

Întrebată de reporterii CANCAN.RO dacă există posibilitatea ca între ea și Alex Bodi să se producă o împăcare, așa cum ne-au obișnuit deja, make-up artistul vedetelor nu a afirmat, dar nici nu a infirmat acest lucru.

„Nu am cum să comentez acest aspect pentru că tocmai ce s-a produs această despărțire”, a încheiat Ema Uta, pentru CANCAN.RO.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.