Elon Musk, ironie la adresa lui Andrew Tate, după ce a fost reținut: „E mai bine să faci acasă”
Elon Musk a scris un mesaj cu subînțeles ce îl privea strict pe Andrew Tate, la câteva ore după ce acesta a fost reținut. Magnatul companiei Tesla nu a ratat ocazia de a-i face pe cei care îl urmăresc pe Twitter să râdă cu lacrimi.
Dacă până în prezent Greta Thunberg a fost cea care l-a ironizat pe unul dintre frații Tate, iată că acum a venit rândul lui Elon Musk să vorbească despre ultimele evenimente care au avut loc în România. Așa cum ne-a obișnuit de-a lungul anilor, miliardarul a postat un mesaj cu subînțeles în care face referire, de această dată, la Andrew Tate.
Elon Musk, ironie fără margini la adresa lui Andrew Tate
Totul a pornit în momentul în care Andrew Tate și Greta Thunberg s-au întrecut în declarații pe Twitter. La un moment dat, bărbatul s-a filmat în timp ce le cerea oamenilor mai multe cutii de pizza și îi îndemna pe urmăritorii săi să nu cumva să le recicleze. Imediat după, polițiștii au dat buzna în casa fraților Tate și i-au reținut.
Pe contul de Twitter al lui Elon Musk a apărut în urmă cu puțin timp un mesaj amuzant, fiind urmat de o serie de reacții neașteptate.
„Uneori e mai bine să faci pizza acasă”, a scris magnatul companiei Tesla pe Twitter.
Așa cum era de așteptat, o mulțime de persoane au reacționat la spusele miliardarului, însă, unul dintre cele mai apreciate lanțuri de magazine care comercializează pizza a luat atitudine. Jerry’s Pizza este brandul care a apărut pe cutiile din videoclipul lui Andrew Tate, făcându-i astfel de oficiali să îi răspundă magnatului.
„Nu este întotdeauna adevărat! Când ai 10 copii trebuie să faci multe bucăți! Sau dacă ești blocat la muncă pentru că șeful tău a transformat biroul într-un dormitor, e posibil să nu ai altă variantă. Lasă Jerry’s Pizza să gătească pentru tine!”, a fost mesajul transmis de oficialii Jerry’s Pizza.
VEZI ȘI: Incredibil! Fiica lui Cozmin Gușă, agățată de Andrew Tate pe Instagram. Ce povestește tânăra