Ella de la Puterea Dragostei, declaraţii neaşteptate despre Jador. Ce i-a transmis bruneta
Jador și Ella au trăit o poveste de dragoste cu năbădăi. Relaţia celor doi nu a durat foarte mult, iar din cauza neînţelegerilor şi-au spus adio. Recent, bruneta a ţinut să îi transmită fostului său partener un mesaj, după ce artistul ar fi căutat-o de câteva ori.
Deşi s-au despărţit într-un mod frumos, în prezent situaţia dintre ei nu este deloc bună. Ella a povestit într-un interviu pentru Antena Stars faptul că Jador a început să o sune din noi şi nu o lasă să îşi trăiască viaţa în linişte, alături de actualul său partener.
Mai mult decât atât, bruneta îşi doreşte ca artistul să nu mai facă afirmaţii despre ea, pentru că în prezent nu mai are niciun sentiment pentru el.
”Nu mă surprinde nimic, probabil așa este un bărbat în momentul în care nu i se mai acordă atenție, devine puțin deranjat și irascibil, dacă nu eram așa ieșită în lume, bănuiesc că nu mai insista să mă sune, în condițiile în care știa că sunt cu iubitul meu. Ba mai mult cu cameră, probabil a fost deranjat că l-am blocat. Aș vrea să îi transmit în mod direct și sper să înțeleagă odată pentru totdeauna că eu nu mai am sentimente pentru el și ar trebui să nu mai afirme niște lucruri. L-aș ruga din toată inima și insistent să mă lase deoparte, să-mi trăiesc viața așa cum simt eu, în afara camerelor în ultima perioadă că asta îmi place mie. Din respect pentru iubitul meu, cât și pentru familia mea am intrat să mai comentez acet material. El nu este atât de important în momentul de față pentru mine, încât să vorbesc eu despre el”, a menționat Ella pentru Antena Stars.
CITEŞTE ŞI: JADOR O ATACĂ DUR PE FOSTA LUI IUBITĂ, ELLA. CE L-A SCOS DIN SĂRITE PE MANELIST: ”NU E GENU MEU DE FEMEIE”
În acelaşi timp, Ella s-a declarat deranjată de lucrurile pe care Jador le-a spus despre ea: „Atâta timp cât nu știi să respecți o femeie, mai mult, o femeie cu care ai împărțit mai multe momente, mai bine taci. El știe bine că dacă intru în niște subiecte, ar fi penibil pentru el”, a mai declarat Ella pentru Antena Stars.
Sursă foto: Instagram