Elis Armeanca a fost lăsat să plece acasă după ce a fost audiat în dosarul “Droguri pentru VIP-uri”. Oreste urmează să stea de vorbă cu procurorii DIICOT
Astăzi, după ce a stat o jumătate de oră în sediul DIICOT Ploieşti, unde a dat declarații, Elis Armeanca a fost lăsat să plece. La ieșire, el a spus că a fost chemat în calitate de martor. El a mers să strea de vorbă cu oamenii legii cu puțin înainte de ora prânzului. Vă reamintim că în această dimineață au fost reținute trei persoane în dosarul “droguri pentru VIP-uri”. Artistul nu e singurul care a dat cu subsemnatul în scandalul cu droguri: Răzvan Ciobanu și Raluca Bădulescu au vorbit și ei ieri cu procurorii DIICOT. Și alte nume sonore din showbiz au fost citate, printre care se numără Marian Ionescu de la Direcția 5 și Oreste Teodorescu.
UPDATE 13:10 – La plecarea de la sediul DIICOT Ploieşti, Elis Armeanca a spus că are calitatea de martor în dosarul “droguri pentru VIP-uri”.
“N-am făcut nimic, dacă făceam ceva nu mai ieșeam. Nu am făcut nimic, credeți-mă. Sunt martor”, a spus cântărețul, potrivit Mediafax.
Surse judiciare au declarat că luni, 16 iulie, urmează să fie audiat în același dosar și jurnalistul Oreste Teodoreescu.
Citește și: Prima reacție a lui Oreste după ce numele lui ar fi apărut în dosarul ”stupefiante pentru VIP-uri”
Joi, au fost audiați creatorul de modă Răzvan Ciobanu și stilistul Raluca Bădulescu. Cei doi nu au făcut declarații la ieșirea din sediul Parchetului.
Inițial s-a spus că Elis Armeanca ar avea calitatea de suspect în dosarul “droguri pentru VIP-uri”
La sosirea la sediul DIICOT Ploiești, Elis Armeanca a încercat inițial să evite jurnaliștii. Totuși, întrebat în ce calitate a fost chemat, artist a răspuns sec: „Nu știu… habar n-am”. El a intrat apoi în instituție fără să mai facă alte declarații. Elis Armeanca era însoțit de o femeie, cel mai probabil avocat.
Vă reamintim că Elis Armeanca ar fi considerat principalul suspect în acest dosar, ceilalţi fiind martori. Mai mult, în cursul acestei zile sunt aşteptate mai multe persoane publice să dea declarații.