Tigrii au pierdut, din nou, duelul de nominalizare, Vulturii câștigând, fără drept de apel, cu 10-6. Urmează o eliminare surpriză la Survivor România, de la Pro TV. Află, în continuare, cine va fi trimis acasă în ediția de marți, 3 mai 2022.
Vulturii sunt, clar, greu de depășit. Tigrii au fost, încă o dată, învinși la proba de nominalizare. Din cei șase componenți ai echipei albastre, doi au obținut cei mai buni timpi pe traseu. Este vorba despre andrenorul de fitness Ionuț Popa și de fostul fotbalist Alexandru Nedelcu. Automat, aceștia au câștigat imunitate la Survivor România 2022.
La votul colectiv, trei din cele patru voturi au avut numele lui TJ Miles, astfel că fostul “Faimos” este primul nominalizat al serii pentru eliminare la Survivor România 2022.
Au urmat, apoi, voturile individuale. Ionuț Popa a votat-o pe atleta Mari Fica, iar Alexandru Nedelcu a optat pentru buna lui prietenă, Oana Ciocan, aceasta fiind marea surpriză a serii și, totodată, una dintre cele mai mari ale întregului sezon.
Astfel, în ediția de marți, 3 mai, va fi eliminat unul dintre TJ Miles, Mari Fica și Oana Ciocan, cele mai multe “șanse” de a părăsi Survivor Românai 2022 avându-le vlogger-ul, cu toate că, până nu demult, era considerat unul dintre favoriții la câștigarea marelui premiu.
Miles Jordache, pe numele său din buletin, are 33 de ani și este originar din Constanța. Împreună cu întreaga familie, tânărul s-a mutat în Toronto când era doar un copil. În 2018, însă, s-a întors pe meleagurile românești.
Cu primii bani, Miles și-a dezvoltat o afacere. Acum, el deține un service auto și este extrem de cunoscut în lumea vlogging-ului. În mai puțin de un an, a strâns o adevărată comunitate în jurul lui pe platformele TikTok și YouTube.