Elevii și studenții ar putea fi testați antidrog în incinta școlilor și facultăților. Ce riscă cei care nu se conformează

Publicat: 14/09/2022 | 15:52
Sursă foto:Pixabay

Un nou proiect de lege dă peste cap sistemul de învățământ din România. Mai exact, elevii  și studenții ar putea fi testați antidrog în incinta școlilor și facultăților. Cei care nu se conformează, se vor putea alege cu dosar penal!

După modificările și măsurile luate în ultimii doi ani care au dat peste cap sistemul educațional din România, un nou proiect de lege ar putea să bage spaima în elevi. Acest proiect de lege urmează să fie votat în Parlament. Scopul acestuia este ca polițiștii să efectueze controale antidrog atât în școli, cât și la evenimentele din afara școlii. Potrivit noului proiect de lege ce urmează să fie dezbătut pe masa Parlamentului, cei care refuză să se testeze vor fi pedepsiți cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Măsura vine ca urmare a îngrijorării părinților și cadrelor didactice în ceea ce privește consumul de substanțe interzise în incinta unităților școlare.

”Consumul produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive cunoaște o amploare deosebită. Societatea civilă a semnalat numeroase derapaje în școli, licee, universități, în baruri sau cluburi sau la numeroase evenimente organizate în aer liber sau în diverse locații. Pentru stoparea acestui fenomen e nevoie de un plan de măsuri adaptat specificului fiecărei zone de risc și de implementarea unui astfel de plan.

E nevoie de a se asigura și aplicarea unui astfel de plan și de a verifica dacă se respectă, în caz contrar, persoanele vinovate să răspundă din punct de vedere penal. Sunt extrem de importante din perspectiva prevenției și controalele inopinate în astfel de zone, inclusiv testarea cu mijloace omologate. Astfel de controale nu au un cadru legal pentru desfășurarea acestora, fapt pentru care o atare intervenție legislativă este binevenită”, se arată în proiectul de lege, potrivit Antena 3. 

Cosnumul de droguri este din ce în ce mai des în rândul elevilor / (sursă foto: G4Media)

(CITEȘTE ȘI: Traficant de droguri, prins după ce și-a făcut reclamă pe Instagram. Cu ce pedeapsă s-a ales acesta)

Mai multe măsuri au fost luate și în primăvară

În primăvara acestui an, polițiștii alături de Agenția Națională Antidrog au efectuat mai multe campanii antidrog, menite să vină în sprijinul elevilor. Astfel, aceștia au prezentat prin cele 47 de Centre de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog de la nivel teritorial, măsuri de combatere a acestor dependențe, activități de petrecere a timpului liber și exemple de stiluri de viață sănătoase.