Elevii care vor rămâne fără burse. Ministerul Educaţiei a schimbat regulile
Se schimbă regulile! Ministerul Educației a luat câteva decizii care au stârnit revoltă în rândul elevilor și al părinților acestora. Autoritățile au lăsat fără burse mii de elevi crescuți de un părinte. Începând din luna septembrie, acordarea burselor pentru copiii care provin din familii monoparentale va fi condiționată, în funcție de venitul părintelui. Cum se va proceda din toamnă?
Ministerul Educației lasă mii de elevi fără burse. Decizia autorităților intră în vigoare de la 1 septembrie pentru copiii care provin din familii monoparentale. Singura condiție pentru a lua această bursă este ca părintele să nu aibă salariul de mai mare de 4000 de lei. În acest caz, elevii vor încasa în continuare bursa socială de 300 de lei, în fiecare lună. Dacă salariul părintelui depășește suma de 4000 de lei, atunci adio bursă pentru copil!
„Se produce o discriminare faţă de celelalte tipuri de familii monoparentale şi se creează o ierarhizare a nevoilor acestor copii, care din punctul nostru de vedere nu e nici corectă, nici morală. Avem foarte multe cazuri de elevi care provin din familii monoparentale grave, în care chiar dacă există o pensie de întreținere, acea pensie nu e plătită de celălalt părinte”, a transmis Iuliana Constantinescu, de la Asociaţia părinților Liceul „Lucian Blaga”, conform Antena 3.
CITEȘTE ȘI: Bursa de reziliență. Ce elevi vor beneficia de bani în plus în anul școlar 2024-2025
Strigătul disperat al unui tată care-și crește copiii singur
Marian, tată a doi copii, are salariul de 4100 de lei. Pentru că depășește pragul cu 100 de lei, copiii lui nu iau bursă socială. Bărbatul consideră că acest lucru nu este deloc corect, însă singura soluție pe care o vede ar fi să ceară „micșorarea” salariului.
„Mi se par discriminaţi copiii mei deoarece un părinte care are 3.999 beneficiază de această bursă, iar eu – care am 4.100 şi ceva, n-o să mai beneficiez. Cred că până la urmă o să vorbesc cu şeful meu să îmi micşoreze salariul cu 100 de lei ca să pot beneficiez de cei 600 de lei de la ambii copii”, a relatat Marian, pentru sursa citată.
Două asociații au lansat petiții prin care cer drepturi egale pentru copii. Rămâne de văzut dacă efortul lor va fi luat în considerare.
„Încă adunăm semnături de la cei care vor să susţină demersul nostru şi urmează să înaintăm către Ministerul Educaţiei solicitarea de modificare a criteriilor de acordare a burselor pentru copiii din familii monoparentale”, a explicat Iuliana Constantinescu, Asociaţia părinților Liceul „Lucian Blaga”.
Ce se întâmplă cu bursele pentru elevii sportivi
Și asta nu e tot! Ministerul Educației a făcut o selecție și printre bursele de performanță pentru sportivii de la noi. Foarte mulți elevi, care practică diverse sporturi, nu vor mai primi bani din partea statului.
Vor primi bani lunar doar elevii sportivi care câştigă medalii la concursurile internaţionale sau la cele organizate de inspectoratele şcolare. Federația Părinților cere Ministerului Educației să vină cu modificări asupra acestei decizii.
„Noi am deschis o cale de dialog, iar în perioada următoare o să depunem ceva amendamente pe această iniţiativă astfel încât toţi sportivii noştri să poată să beneficieze de aceste burse”, a declarat Eugen Ilea, preşedintele Federaţiei Părinţilor, notează sursa precizată mai sus.