Elevi daţi afară din şcoală pentru că purtau părul prea lung
„Nu contează cât de lung am părul, important e cum şi cât gândeasc! Am postat-o şi pe Facebook”, a spus Tudor Helgiu, elev în clasa a X a la Liceul Greco-Catolic „Inochentie Micu” din Cluj-Napoca. El a povestit că era la ora de chimie, când a primit o vizită neaşteptată a directorului. Tânărul a fost scos din clasă de acesta, pentru că are părul prea lung. Băiatul şi-a exprimat nemulţumirea pe Facebook. „Din cauza părului meu „indecent de lung” am fost scos de la oră, Ajungând în curte, mă aflu alături de încă 20-25 de elevi din şcoală (baieţi) cu păr lung sau bărbă”, a scris el.
„În primul rând nu cred că suntem pe vremea comunismului unde era o chestie ca băieţii să se tundă. Părinţii mei mă susţin în totalitate în chestia asta, în special trăind ei comunismul” , a decşarat Tudor, pentru DIGI 24.
Directorul şcolii susţine că nu a făcut decât să aplice un regulament de ordine interioară. „Anexa privind ţinuta şcolară, aici datele în care a fost avizat regulamentul. Tunsoare adecvată, fără şuviţe colorate şi lungimea părului de aproximativ 4-5 centimetri. Dar nu suntem chiar draconici cu privire la această ţinută şcolară”, spune el.
Unii elevi s-au conformat cerinţelor şcolii. „În primul rând ţinuta cred că reflectă identitatea unei şcoli, or noi suntem şcoală vocaţională. Ei când au venit la şcoală au venit în cunoştinţă de cauză. Dacă nu se tund revin la şcoală, rămân la şcoală, dar chemăm părinţii”, spune Daniel Petrică Tintelecan, directorul şcolii. Directorul a anunţat că regulamentul se va discuta în curând în consiliul de administraţie, unde vor participa elevi, părinţi şi profesori, iar dacă cineva vrea să fie modificat, schimbările se vor vota.