Un elev de liceu din capitală a fost dus la poliție pentru că nu a purtat uniforma, iar părinții adolescentului au depus o plângere penală pe numele directoarei. Băiatul în vârstă de 16 ani este elev la liceul „Gheorghe Asachi” din sectorul 6 al capitalei. Mama elevului a vorbit în exclusivitate pentru România Tv și a explicat ce s-a întâmplat, de fapt.
Se pare că totul a început acum câteva zile, atunci când băiatul a decis să se ducă la școală îmbrăcat în tricou negru, în loc de alb, așa cum ar fi trebuit. Acesta ar fi motivul pentru care accesul în liceu i-a fost interzis, iar poliția a fost chemată ulterior, atunci când elevul nu s-a supus interdicțiilor.
Conform spuselor mamei, elevul în vârstă de 16 ani s-a prezentat în tricou negru, în loc de cel alb impus de regulile liceului „Gheorghe Asachi” din sectorul 6 al capitalei, iar accesul în instituția de învățământ i-a fost interzis pe acest motiv.
Prima care a încercat să îi interzică băiatului să intre în liceu a fost chiar portăreasa. După ce a trecut de interdicția acesteia și a intrat în liceu, a urmat directoarea liceului, care îl aștepta pe minor în fața ușii clasei în care el studiază. Într-un final, elevul a ajuns la ora de geografie, acolo unde profesoara i-ar fi atras atenția într-un mod neadecvat în legătură cu vestimentația lui.
„A plecat la școală copilul îmbrăcat în tricou negru. Când a ajuns la poartă, doamna de la poartă nu i-a dat voie să intre, l-a tras de hanorac spunându-i că nu are voie să intre în liceu. El (n.r. elevul) și-a continuat drumul, iar când a ajuns în fața clasei doamna directoare era acolo cu mâna pe clanță și nu i-a permis accesul. El (n.r. elevul) i-a dat mâna la o parte, încet, de pe clanță și a intrat în clasă la ora de geografie. Profesoara l-a apostrofat, l-a apucat de piept și i-a zis „Ce caută în tricou negru la școală”, el (n.r. elevul) i-a zis că așa a venit astăzi.”, a declarat mama elevului pentru sursa citată.
Pentru că nu s-a supus repetatelor interdicții de a intra în liceu, elevul a fost dus la poliție de către oamenii legi.
„Cred că așa se practică în acel liceu. Cred că asta e practica, pentru că pe mine copilul m-a anunțat în timp ce era la secția de poliție.
Au venit patru polițiști pentru un copil de 16 ani, l-au luat din timpul orelor, l-au luat la poliție. Acolo a fost ținut două ore, până când am reușit eu și soțul să ajungem”, a continuat femeia.