S-a întâmplat la o Școala Gimnazială nr. 5 din Constanța, unde un elev de clasa a VII-a a fost înjunghiat de un coleg, cu un cuțit de bucătărie. Copilul rănit a fost transportat la spital.
Cei doi minori s-au certat din cauza unor neînțelegeri mai vechi, din cauza unui joc online, potrivit primelor informații.
”Din ce știu, rana este ușoară și nu necesită spitalizare. Polițiștii au preluat cazul, iar directorul unităţii de învăţământ va întocmi un raport referitor la incident. În data de 20 noiembrie 2019, în jurul orei 10.15, polițiștii Secției 1 au fost sesizați cu privire la faptul că doi elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 5 au fost implicați într-un conflict”, a transmis inspectorul general şcolar al ISJ Constanţa, conform replicaonline.
Băiatul a fost înjunghiat în coapsa piciorului drept și, din fericire viața nu i-a fost pusă în pericol și nu a necesitat zile de internare.
Oamenii legii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe, dar și pentru portul sau folosirea de obiecte fără drept. Adolescentul va trebui să răspundă în fața legii pentru fapta sa.