Elena Udrea vrea masini ieftine
RESTRICTII. Elena Udrea si-ar folosi propria masina, ca pe vremuri, dar protocolul functiei nu-i permite acest lucru Ministrul Turismului, Elena Udrea, a anuntat ca vrea sa doteze institutia cu masini ieftine, iar ea se multumeste cu un autoturism de imprumut. Arpad Dobre Ministerul Turismului a retras de pe site-ul sau anuntul privind achizitionarea unui autourism destinat ministrului. „Cuiva i s-a facut mila, SPP-ului, si mi-a pus la dispozitie o masina, cu durata limitata de timp, asa ca am retras de pe site-ul ministerului anuntul de licitatie pentru achizitionarea unei masini a ministrului”, a mentionat Elena Udrea. Ea a precizat ca, pentru a degreva bugetul ministerului de aceasta cheltuiala, va folosi pana la sfarsitul acestui an un autoturism pus ministrului la dispozitie, cu titlu gratuit, de catre SPP. Suma de 141.176 lei astfel economisita de Ministerul Turismului va fi returnata la bugetul de stat. „Vom achizitiona masini pentru inspectori si vom incerca sa fie din cele mai ieftine, dar masina pentru ministru nu va mai fi cumparata”, a declarat Elena Udrea. Ea a spus ca ar putea folosi in interes de serviciu masina personala, insa protocolul functiei nu ii permite. „Eu nu am vrut sa obtin o functie pentru a avea masina si telefon mobil. Renunt sa cumpar masina pentru ministru”, a precizat Udrea. Reamintim ca, recent, Elena Udrea s-a aflat la un pas de un accident grav din cauza masinii pe care o folosea in interes de serviciu, un Audi A6 inchiriat de la RAAPPS. „La intoarcerea dintr-o vizita in judetul Giurgiu, autoturismul cu care circulam a ramas fara frane, punandu-mi astfel viata in pericol”, a declarat Elena Udrea.