Anul trecut, în toamnă, revista CIAO! dezvăluia EXCLUSIV povestea de dragoste dintre Elena Udrea şi Adrian Alexandrov, publicând şi primele imagini cu cei doi (VEZI AICI). Chiar dacă la început au fost reţinuţi să-şi declare public relaţia, în cele din urmă au decis să dea frâu liber sentimentelor şi să nu se mai ferească de ochii lumii.
Acum, cei doi au o relaţie solidă, care se îndreaptă cu paşi repezi spre…căsătorie. Surse din anturajul celor doi susţin că Adrian Alexandrov i-a pus de curând inelul de logodna pe deget partenerei lui, acesta fiind ultimul pas înainte de oficializarea, cu acte, a relaţiei lor, scrie wowbiz.ro.
Se pare că bărbatul a făcut pasul cel mare, oferindu-i iubitei un superb inel de logodnă. Acest lucru certifică faptul că relaţia lor este mai mult decât serioasă, iar în viitorul apropiat nu este exclus să asistăm la o nuntă spectaculoasă.
După divorţul de Dorin Cocoş, care a avut loc în urmă cu trei ani, Elena Udrea nu a mai fost văzută în compania vreunui bărbat. Lucrurile s-au schimbat anul trecut, atunci când blonda a început o relaţie cu Valentin Chifu, bărbatul care a sprijinit-o într-un moment greu al vieţii, nefiind interesat de persoana publică Elena Udrea, ci de femeia care avea nevoie să iubească din nou. Relaţia nu a mers, iar cei doi s-au despărţit. În vară, Udrea a început relaţia cu Adrian Alexandrov, care a lucrat ca manechin de la vârsta de 18 ani şi a colaborat cu mărci de renume din lumea modei.