La câteva ore după ce au apărut mai multe imagini cu ea și Alina Bica pe Internet, Elena Udrea a făcut primele declarații despre vizita ei în Costa Rica. Mai mult, în cadrul interviului, fostul ministru al Turismului a vorbit și despre problemele pe care le întâmpină în primul trimestru de sarcină.
Inculpată în dosarul „Gala Bute”, Elena Udrea a declarat că nu se gândeşte la o eventuală condamnare definitivă. În plus, ea a mai spus că plănuiește să mai rămână în Costa Rica, pentru că vrea să aibă parte de liniște – acea liniște pe care nu ar putea să o trăiască aici, în România.
„Pozele sunt făcute în afara Capitalei unde este mai cald, astăzi am făcut în Capitală unde sunt 17 grade şi unde şi stau. Suntem în San Jose. Având în vedere că poza de ieri a fost cu Bica la o pizza în afara oraşului am ţinut să precizez că şi ea locuieşte în San Jose şi tot la temperaturi de 17 grade. Nu stau la ea. Eu deocamdată am stat la hotel, probabil o să găsesc o variantă cât mai stau aici, măcar primul trimestru de sarcină să găsesc o variantă mai caldă. Am un medic care în mod special a recomandat măcar primul trimestru să am grijă să fie linişte. Dacă aici e şi mai cald şi mai linişte, mai puţin când românii pun poze, e bine să mai stau măcar primul trimestru, să fiu sigură că evoluează fără probleme. Ăsta e motivul pentru care am preferat să rămân. Oricine mă caută răspund la telefon, dar aici telefonul costă foarte mult. Eu cred că sunt cumpătată. Aici totul e foarte scump. Nu îţi poţi permite aici ce îţi permiţi în România. E foarte greu să îţi cumperi o casă. Mâncarea e de 4 ori mai scumpă decât în România”, a declarat Elena Udrea, potrivit Romania TV.
„M-am confruntat cu aşa o lipsă de poftă de mâncare. Până acum am slăbit 2 kg, dar probabil că nu o să am ritmul asta. Sunt bine, însă mă aştept să încep să iau proporţii”, a mai mărturisit vedeta.
Elena Udrea a vorbit și despre starea de sănătate a Alinei Bica, dezvăluind că ea are anumite probleme la coloană şi urmează tratamente.
„Chiar dacă nu am împins-o cu căruciorul ei, are nişte probleme la coloană şi face tratamente. Are recomandări medicale, se mişcă, însă are recomandări şi face proceduri aici. Am asistat-o de câte ori am putut, însă nu avem acelaşi program. Mănâncă şi pizza, se mişcă, nu înseamnă că nu are probleme”, a mai spus Elena Udrea.
În vârstă de 43 de ani, Elena Udrea s-a logodit anul trecut cu fostul manechin Adrian Alexandrov, care e mai tânăr cu 12 ani decât ea. Fosta blondă de la Cotroceni este însărcinată cu gemeni.