Elena Udrea și Alina Bica au fost reținute de Interpol în Costa Rica, în urmă cu o săptămână. Ele au fost ridicate de pe străzile din San Jose. La momentul reținerii sale, Udrea se plimba cu bebelușul. Fostul ministru a făcut prima declarație de la data arestării și s-a declarat absolut revoltată de ceea ce i s-a întâmplat.
Elena Udrea susține că are statut provizoriu refugiat. Fostul ministru a vorbit cu jurnaliștii de la Antena 3, care au vizitat-o la penitenciarul de femei „El Buen Pastor” din Costa Rica. (Citește și Ce mănâncă Elena Udrea în închisoarea din Costa Rica)
„Am discutat şi noi cu ea şi era oarecum revoltată. Îi este dor de copil şi cere verificarea documentelor în baza cărora Interpol a ridicat-o de pe stradă. Din punctul de vedere al Elenei Udrea şi al apropiaţilor ei, această acţiune a Interpol a fost făcută fără temei legal. Am vorbit şi cu Elena Udrea – mi-a spus printre altele că la dosarul pe care cei din România l-au trimis în Costa Rica cu cererea de extrădare nu există motivările condamnările nici în Gala Bute, nici în dosarul în care a fost condamnată Alina Bica. Ea mai spunea că dosarul este incomplet. Asta pentru că nu există la acel dosar documentele privind statul ei provizoriul de refugiat, ceea ce ar însemna, potrivit Elenei Udrea faptul că Interpolul nu ştia că exista acel statut de refugiat. Aşteaptă cu interes să fie judecat recursul ei şi speră ca judecătorii să o plaseze în arest la domiciliu pentru a se ocupa de fetiţă”, a declarat Ana-Maria Bujor, trimisul special al Antena 3 în Costa Rica. (Vezi și Interpolul a expus-o mediatic pe Elena Udrea, iar Adrian Alexandrov se teme, acum, pentru viața fetiței sale: „Toți știu unde locuiesc!”)
Elena Udrea a devenit mămică la 44 de ani. Eva Maria a venit pe lume pe 20 septembrie, mai devreme cu o lună decât știau părinții ei și medicii.
Am fost luați prin surprindere, când am fost la control. Medici au aproximat nașterea în 48 de ore și am rămas în spital. La patru dimineața, când eu deja nășteam, în spital nu erau decât asistentele speriate. Am născut total natural, pe viu. Când au venit și medicii, în cinci minute am născut”, a mărturisit jurnaliștilor revistei VIVA! în ziua în care a născut-o pe fiica sa.
Vestea că Elena Udrea a fost cerută de soţie a devenit publică în iunie 2017. Fostul ministru al Turismului nici nu a confirmat, nici nu a infirmat informaţia, ci le-a spus jurnaliştilor că îi va chema la nuntă dacă va fi cazul. „Astăzi mă întrebaţi? Vai de mine, aduceţi maşina! Vă chem la nuntă, dacă e cazul!”, a reacţionat Elena Udrea după ce s-a scris în presă că a primit inelul de logodnă de la fostul manechin Adrian Alexandrov.