Ce se întâmplă în corpul tău la 12 ore după ce începi să ții post
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Vedete » Elena Udrea, invitata-surpriză a lui Dan Negru în noaptea dintre ani. Cu cât a fost ofertată de șefii de la Antena 1

Elena Udrea, invitata-surpriză a lui Dan Negru în noaptea dintre ani. Cu cât a fost ofertată de șefii de la Antena 1

De: Alina Nistor 03/01/2021 | 18:09

Elena Udrea a fost invitata-surpriză în cadrul Revelionului găzduit de Dan Negru, unde a interpretat rolul ”vrăjitoarei” alături de alte vedete din showbiz-ul românesc. Iar, acum, s-a aflat și cu ce sumă a fost ofertată fosta șefă a Cancelariei Prezidențiale.

Elena Udrea a acceptat invitația lui Dan Negru și și-a intrat foarte bine în rol. A venit împreună cu Adrian Alexandrov care a încurajat-o și susținut-o în permanență. Elena Udrea a stat cinci ore la machiaj, apoi alte 3 ore n-a mai avut voie să mănânce. A băut doar apă cu paiul.

Șefii Antena 1 au avut mari emoții privind onorariul ei și i-au făcut o ofertă de 2500 de euro. Însă, Elena Udrea a refuzat să fie plătită și le-a mărturisit producătorilor că a venit de dragul fetiței sale și preferă ca suma să fie donată copiilor nevoiași.

”Elena și-a luat rolul în serios, a stat cuminte la machiaj timp de 5 ore, a învățat textul primit, apoi a mai așteptat alte 3 ore ca să-i vină rândul la filmare. Deși ceilalți artiști au primit sume cuprinse între 1.000 și 2.500 de euro, Elena a refuzat suma maximă de 2.500 de euro.

A menționat că n-a venit pentru bani, ci de dragul fetiței ei, Maria, și că ar dori mai degrabă ca suma oferită să fie donată copiilor săraci. Alături de Elena, în toată această aventură, a stat Adrian Alexandrov, soțul ei. Elena Udrea n-a putut să mănânce nimic timp de 8 ore, doar a băut apă cu paiul”, au mărturisit surse din cadrul Antenei 1 pentru playtech.ro.

Elena Udrea a devenit mamă la 44 de ani

Elena Udrea a devenit mamă în septembrie 2018, la 44 de ani. Fostul consilier prezidențial a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă, pe care a botezat-o Eva Maria. Elena Udrea a urmat un tratament la o clinică de fertilizare, iar sarcina nu a fost lipsită de probleme. (VEZI ȘI: ELENA UDREA, INTERVIU SAVUROS DESPRE VIAȚA DE FAMILIE. CUM ESTE RELAȚIA CU ADRIAN ALEXANDROV: “SUNT DESTUL DE POSESIVĂ. DISCUȚIILE APRINSE DINTRE NOI…”)

Fosta șefă a Cancelariei de la Cotroceni transmitea din Costa Rica, unde s-a aflat pe timpul sarcinii, că a pierdut unul dintre gemeni la doar câteva săptămâni după ce a aflat că va deveni mămică.

Am fost luați prin surprindere când am fost la control. Medicii au aproximat nașterea în 48 de ore și am rămas în spital. La patru dimineața, când eu deja nășteam, în spital nu erau decât asistentele speriate. Am născut total natural, pe viu. Când au venit și medicii, în cinci minute am născut”, a mărturisit Elena Udrea pentru VIVA!, în ziua în care a născut-o pe fiica sa.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Absolventă a Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice din Cadul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A urmat apoi studii universitare de masterat, ”Marketing Politic și Comunicare”, în cadrul aceleiași universități. citeste mai mult
Parteneri
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu...
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Holografii și-au adus copiii pe scenă, la concertul de la Sala Palatului. Dan Bittman, super mândru de cei trei băieți ai lui: Alex, Patrick și Marc
Holografii și-au adus copiii pe scenă, la concertul de la Sala Palatului. Dan Bittman, super...
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de...
Răspunsul viral al unui român din diaspora pentru fanii lui Călin Georgescu: „Noi nu venim, doamnă”
Răspunsul viral al unui român din diaspora pentru fanii lui Călin Georgescu: „Noi nu venim,...
Viktor Orban vrea să modifice Constituţia astfel încât maghiarii cu dublă cetăţenie să poată fi expulzaţi
Viktor Orban vrea să modifice Constituţia astfel încât maghiarii cu dublă cetăţenie să poată fi...
Rusia refuză o încetare temporară a focului și amenință Europa să nu trimită trupe în Ucraina. „Ar însemna un conflict armat direct”
Rusia refuză o încetare temporară a focului și amenință Europa să nu trimită trupe în...
Un ARO 240 din 1977 se vinde la un preț FABULOS!
Un ARO 240 din 1977 se vinde la un preț FABULOS!
Donatella Versace nu va mai fi directorul artistic al casei Versace! Cine îi va lua locul, după 30 de ani de activitate în fruntea brand-ului
Donatella Versace nu va mai fi directorul artistic al casei Versace! Cine îi va lua...
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere...
Dorința lui David Pușcaș legată de tatăl său și mama lui adoptivă, Luminița Anghel. “Eu îi vreau pe amândoi pentru deciziile pe care le-au luat ei în viață.”
Dorința lui David Pușcaș legată de tatăl său și mama lui adoptivă, Luminița Anghel. “Eu...
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și...
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat...
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Noi produse Parkside la Lidl: Unelte care te ajută să reușești!
Noi produse Parkside la Lidl: Unelte care te ajută să reușești!
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Momente cumplite pentru Lidia Buble! Artista a plecat de urgență în SUA și a transmis un mesaj dureros: „Să vă rugați pentru bebe Noah...
Momente cumplite pentru Lidia Buble! Artista a plecat de urgență în SUA și a transmis...
Se construiește, în sfârșit, drumul de mare viteză pe care-l așteaptă sute de mii de români. Va face legătura rapidă cu granița României, iar șoferii nu vor mai aștepta în trafic și vor ajunge ușor în Vestul Europei
Se construiește, în sfârșit, drumul de mare viteză pe care-l așteaptă sute de mii de...
Satul din Spania pe care îl poți cumpăra la preț de apartament în București. Este scos la vânzare cu doar 89.000 de euro și e construit aproape de mare
Satul din Spania pe care îl poți cumpăra la preț de apartament în București. Este...
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
UPS! Ce a găsit Bianca Drăguşanu în dulapul lui Bădălău la o vizită inopinată
UPS! Ce a găsit Bianca Drăguşanu în dulapul lui Bădălău la o vizită inopinată
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
Taxa controversată care agită România. Noile reglementări ale guvernului
Taxa controversată care agită România. Noile reglementări ale guvernului
Desertul din Moldova care „se bate” cu ciocolata Dubai. Costă 30 de lei şi se vinde imediat!
Desertul din Moldova care „se bate” cu ciocolata Dubai. Costă 30 de lei şi se...
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini...
Dan Bittman, în lacrimi pe scenă! Momentul care a emoționat o sală întreagă
Dan Bittman, în lacrimi pe scenă! Momentul care a emoționat o sală întreagă
Top 4 mașini care nu ajung foarte des în service. Au o fiabilitate crescută și prețuri accesibile la achiziție
Top 4 mașini care nu ajung foarte des în service. Au o fiabilitate crescută și...
Cât costă, de fapt, alimentul adorat de milioane de români. Prețul pe care îl primesc fermierii este ireal
Cât costă, de fapt, alimentul adorat de milioane de români. Prețul pe care îl primesc...
Cum i s-a schimbat viața lui Toma Cuzin după rolul din Las Fierbinți. Lucrul simplu pe care actorul nu îl mai poate face: „Ăsta este reversul medaliei”
Cum i s-a schimbat viața lui Toma Cuzin după rolul din Las Fierbinți. Lucrul simplu...
×