Elena Merișoreanu, totul despre „donațiile” de lux pe care le face. „Dacă în jumătate de an nu pun mâna pe ele, înseamnă că n-am nevoie!”

Publicat: 26/10/2021 | 16:00

Deși unii artiști sunt mai zgârciți de fel, Elena Merișoreanu donează haine și încălțăminte de firmă, cu sacii! De-a lungul vieții, a reușit să strângă lucruri impresionante, dar care nu mai au loc în dulap. Tocmai de aceea, fără vreo urmă de regret, îndrăgita interpretă preferă să le ofere cu sacul! 

Se apropie ziua de naștere a celebrei Elena Merișoreanu, iar cântăreața a dezvăluit, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, că nu-și dorește nimic de ordin material. Viața i-a oferit de toate, așa că cel mai de preț dar de la Dumnezeu rămâne, desigur, sănătatea.

„Nu cred că o să trăiesc să port tot ce am”

Concertele și evenimentele din străinătate, precum și numeroasele vacanțe i-au adus Elenei Merișoreanu, aplauze dar și multe lucruri în garderobă. Pasiunea pentru modă a avut-o întotdeauna, așa că a reușit să strângă o mulțime de haine și încălțări de firmă, pe care nu le mai poartă.

„Nu-mi doresc nimic material de ziua mea, doar să fiu cu familia, am tot ce-mi trebuie. Lui Dumnezeu nu-i mai cer decât sănătate. Cred că mi-a dat prea multă și n-am prețuit-o. Nu cred că o să trăiesc să port tot ce am.
Saci întregi de haine am dat și de pantofi. Nu mai port tocuri decât atunci când cânt.

După boala asta, cică să mai stau vreo două luni, m-am operat de fiere. Am avut piciorul operat și e foarte bine. Trebuie să mă operez iar”, ne-a spus Elena Merișoreanu, în exclusivitate.

(NU RATA: DE CE REFUZĂ ELENA MERIȘOREANU EVENIMENTELE ȘI CE SURSE DE VENIT ARE: ”DACĂ AȘ MAI TRĂI O SUTĂ DE ANI, EU NU M-AȘ PLÂNGE DE BANI!”)

Elena Merișoreanu, una dintre cele mai elegante artiste / Sursă foto: CANCAN

Întotdeauna mi-a plăcut moda

Îndrăgita Elena Merișoreanu ne-a mai povestit că lucrurile pe care alege să le doneze sunt unele de calitate, adunate de-a lungul timpului. Iar atunci când își făcea apariția la repetiții sau evenimente, colegii săi credeau mereu că are haine noi. În realitate, doamna „Meri” știa să le combine atât de bine, încât mereu păreau alte ținute.

(CITEȘTE ȘI: PRIMA APARIȚIE PUBLICĂ A ELENEI MERIȘOREANU, DUPĂ CE A FOST INFECTATĂ CU NOUL CORONAVIRUS: ”AZI NU MAI ERAM AICI DACĂ NU MĂ VACCINAM”)

„Am lucruri multe. Nepoată-mea când a văzut ce am în dulapuri mi-a zis: «Mamaie, dar tu ai fost așa slabă?» Nu i-a venit să creadă când a văzut fuste scurte. Îmi zice: «Mă mamaie, așa slabă ai fost?»
Dacă nu le-am purtat ani de zile, ce să mai fac cu ele… fetele mele care au numai de firmă, umplu saci și le duc la biserică.

Sunt moderne. Dacă într-o jumătate de an nu pun mâna pe ele, înseamnă că nu am nevoie. Ocupă dressingul, le dau. Numai eu le țin câte 20 de ani. Le dau cu sacii. Cizme de firmă, eu dacă am umblat în străinătate, am adus numai de firmă, de calitate. Ăștia de la ansamblu așteptau să vadă cu ce mă îmbrac la repetiții. De multe ori trebuie să ai și chestia asta, să știi să pui haina.

Le combinam, în fiecare zi li se părea că e altceva, dar nu era. Întotdeauna mi-a plăcut moda”, ne-a mai spus Elena Merișoreanu, în exclusivitate.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.