Elena Merișoreanu va fi operată de urgență în câteva zile. Cântăreața a aflat că are pietre la fiere, iar medicii au programat-o pentru intervenția chirurgicală care nu suportă amânare.
Elena Merișoreanu susține că și-a dat seama de problemele de care suferă după ce a observat că ocazional se balonează.
„Lună după lună nu te duci să-ți faci toate analizele și m-am dus ieri și le-am făcut cam pe toate. Îi povesteam domnului profesor că la anumite mâncăruri mă balonez și nu știu ce am. Am făcut ecograful și am aflat că am pietre la fiere. Am fost azi dimineață la chirurg, am vorbit cu dânsul și mă operează săptămâna viitoare”, a declarat Elena Merișoreanu la Antena Stars.
„Dacă a zis că e cam urgent, înseamnă că sunt multe pietre. (…) Operația nu e grea, e foarte ușoară. Eu sunt o persoană puternică. Nu mi-e frică de seringi, de operație. (…)Mă balonam, mai ales de la fructe. Dar nu am avut probleme să-mi fie rău, să stau în casă (…) Astea sunt lucruri care la vârsta mea, după atâția ani de muncă, probabil că așa ar trebui să fie”, a mai spus interpreta.