Competiția din Republica Dominicană devine din ce în ce mai dificilă. Concurenții simt oboseala fizică și psihică tot mai mult și le este din ce în ce mai greu să reziste. Tocmai de aceea apar și accidentările, care-i scot din ritm și-i duc pe concurenți cu un pas mai aproape de eliminare, nu de premiul cel mare, așa cum și-ar dori.
Un astfel de episod a fost nevoită să îndure Elena Marin duminică seară, când din cauza unei accidentări a urlat de durere și a crezut că drumul ei în competiție s-a sfârșit.
„Mă doare piciorul, mă doare tare!!!!”, a urlat Elena de durere după ce a căzut la pământ în timpul probei.
Din fericire pentru ea a rămas în competiție și rămâne de văzut cum și dacă își va reveni după accidentare și va putea continua probleme în ultimele zile de competiție pe 2021.
Deși a stat cu emoții foarte mari, Elena Marin a scăpat de eliminare, iar cel care a părăsit competiția a fost Albert Oprea. Deși Albert a fost favoritul publicului mai multe săptămâni la rând, drumul lui în competiție s-a terminat duminică seara.
” Am venit aici cu gândul de a câștiga și de a ajunge în Finală. Regretele pe care le-am spus, sunt singurele, pentru că știam că se pate ajunge la momentul ăsta, de a părăsi competiția, și nu îmi doream deloc.
Aș fi vrut să-mi îndeplinesc visul, acela de a fi în Finală și cel mai important să mă țin de promisiunea pe care i-am făcut-o tatălui meu, asta mă doare cel mai tare. Mai sunt și multi oameni care m-au votat atât de multe săptămâni și și-au dorit să mă vadă acolo.
Îmi cer scuze, am făcut tot ce am putut, nu am avut niciodată gândul de a renunța. Dacă v-am dezamăgit, nu am avut intenția asta. Plec cu multe amintiri frumoase, o ultimă amintire pe care mi-a oferit-o Zanni. A fost un gest foarte frumos pentru mine.”, a spus Albert Oprea cu ochii în lacrimi.