Faimoșii au pierdut din nou în fața Războinicilor și au fost nevoiți să mai facă o nominalizare. Șase dintre aceștia au propus-o pe Elena Marin.
Înainte ca Daniel Pavel să citească numele concurenților nominalizați, echipa Faimoșilor a susținut că va vota strict din considerente sportive. Șocul a fost cu atât mai mare atunci când Elena Marin a aflat că a fost propusă pentru eliminare. Asta deși dansatoarea este considerată una dintre cele mai bune fete din echipă.
Potrivit fanilor, Zanni a fost cel care și-a influențat colegii în ceea ce privește nominalizarea Elenei. Pe de altă parte, se pare că și disputele pe care le-a avut dansatoarea cu unii dintre colegi i-au adus antipatii. Întrebată de prezentator dacă se aștepta să fie votată, Elena Marin a răspuns afirmativ cu ochii în lacrimi.
„Da, mă așteptam, dar în același timp cred foarte mult în Dumnezeu, fiecare dintre noi are un parcurs. Am venit la această emisiune să îmi urmez visul, lupt până la capăt și cred că Dumnezeu are grijă de toate. Mă bazez foarte tare pe ceea ce s-a văzut acasă, de dreptate. În continuare, chiar dacă îmi plânge sufletul, visez să câștig Survivor România 2021, Dumnezeu știe cum le așează”, a declarat Elena Marin.
La scurt timp după anunțul propunerii pentru eliminare, logodnicul Elenei Marin i-a transmis acesteia un mesaj de încurajare.
”…și dacă e să vii acasă, vii pentru că viața ți-a pregătit ceva și mai frumos. Binele învinge întotdeauna răul”, a fost mesajul postat de Andrei. Diseară, publicul va fi cel care va decide cine va pleca acasă dintre Elena Marin și Roxana Nemeș.