Elena Marin a fost una dintre cele mai controversate concurente de la Survivor România. Faimoasa a fost la un pas de finală. După ce a părăsit competiția a rămas cu unele probleme de sănătate și nici până în prezent nu a putut să își reia activitatea.
Elena Marin a luptat până la capăt în competiția din Dominicană, a dat tot ce a avut mai bun și s-a ales și cu câteva accidentări serioase. Prezentă în cadrul unei emisiuni, fosta concurentă a mărturisit că a rămas cu probleme grave de sănătate și că până în momentul actual nu a putut să își reia activitatea. (CITEȘTE ȘI: ELENA MARIN, DECLARAȚII UIMITOARE DESPRE STRATEGIILE FĂCUTE LA SURVIVOR: „PRIMA MI-A FOST PROPUSĂ CHIAR DE ZANNI, PÂNĂ SĂ NE CERTĂM”
Mai mult, Elena Marin ar putea ajunge chiar pe masa de operație din cauza accidentărilor pe care le-a suferit în cadrul competiției.
„Nu mă pot întoarce la dans, nici măcar nu pot merge pe tocuri. Am probleme la ambii genunchi si la gleznă. Am fost la patru medici. Doi mi-au spus că am nevoie de operație imediat, iar ceilalți doi au mers pe partea de fizioterapie, dar nu au garantat. Nimeni nu mi-a dat nicio șansă de 100% ca voi fi ok cu fizioterapia. Acum mă întreb dacă să fac fizioterapie și să pierd o lună-două, iar apoi să ajung la operație? (…) Încerc să mă gândesc la mine și să iau cea mai bună decizie.”, a declarat Elena Marin, la Ștafeta Mixtă.
Faptul că nu s-a putut reîntoarce la dans a fost devastator pentru Elena Marin. Aceasta avea planuri mari și din păcate nu poate merge înainte. Faimoasa a mai declarat că înainte de a intra în competiție avea 5 job-uri și visa să își deschidă propria sală de dans. Acum, toate aceste lucruri par foarte îndepărtate.
„Când am aflat, am fost devastată. Eu mă așteptam să revin la dans cât mai repede, să îmi deschid sala de dans de care am tot vorbit. Am trecut prin câteva zile devastatoare, în care nu știam ce să fac, plângeam. Andrei era lângă mine și încerca să îmi ridice moralul.
Aveam 5 joburi înainte să plec, asistenta lui Mihai morar, lucram la Circul de stat, lucram cu Andreea Bălan, aveam evenimentele mele și lucram și la o sală de fitness. Dar cel mai tare mă doare că nu pot să îmi deschid sala de dans”, a mai spus Elena Marin.
Sursa foto: captura video