Elena Marin, declarații uimitoare despre strategiile făcute la Survivor: „Prima mi-a fost propusă chiar de Zanni, până să ne certăm”

Publicat: 23/08/2021 | 10:51

Elena Marin a fost una dintre cele mai iubite concurente de la „Survivor”, însă în acelaşi timp şi una dintre cele mai „discutate” persoane din competiţie. Fosta Faimoasă a fost implicată în multe discuţii pe parcursul emisiunii, iar la un moment dat a ajuns să fie numită de ceilalţi colegi „victimă”. În cadrul unui interviu recent, dansatoarea a povestit cum a făcut faţă tuturor situaţiilor pe care le-a întâmpinat.

Elena Marin şi-a deschis sufletul în faţa fanilor săi şi a dorit să lămurească unele aspecte legate de „Survivor”. Dansatoarea Andreei Bălan a dezvăluit pentru Viva.ro, ce strategii au fost făcute în Dominicană, dar și cum a ajuns să atragă în jurul său numai comentarii negative din partea colegilor.

Mai mult, tânăra susţine că nu a venit cu planul făcut de acasă, aşa cum a fost acuzată şi nici nu a vrut să intre în strategiile colegilor.

„Nu am avut niciun fel de strategie, deși mi s-au propus, dar nu am vrut să iau parte la ele. Prima mi-a fost propusă chiar de Zanni, până să ne certăm, prin care dorea să fim un mic grup care să îl votăm pe Jador, să îl scoatem din competiție. Nu am fost de acord cu acest lucru, probabil și de aici au plecat certurile noastre. De câte ori mi s-a propus o strategie, nu am fost de acord.” , a mărturisit Elena Marin, pentru sursa citată.

CITEŞTE ŞI: ELENA MARIN, ADEVĂRUL DESPRE RIVALITATEA DINTRE EA ȘI ZANNIDACHE „EL A SIMȚIT MEREU O FRICĂ FAȚĂ DE MINE”

În acelaşi timp, Elena Marin a dorit să explice de ce a luat legătura cu Elena Ionescu, fosta câştigătoare a concursului, înainte de a intra în competiţie.

„Am văzut că s-au speculat tot felul de lucruri, inclusiv că am sunat-o pe Elena Ionescu, pentru a-mi construi o strategie. Este adevărat că am sunat-o, dar nu pentru acest lucru. Munceam foarte mult, nu mă uitasem la Survivor, nu știam multe lucruri legate de această emisiune, nici despre trasee, despre cum anume se desfășoară lucrurile. Fiind apropiată de ea, mi-am permis să o sun și să o rog să îmi spună la ce să mă aștept. Nu mi-a dat niciun sfat strategic, m-a liniștit, mi-a spus să fiu puternică, autentică.” , a mai adăugat faimoasa.

Elena Marin, acuzată că pozează în victimă

Pe parcursul competiţiei, Elena a fost judecată de colegi, inclusiv de oamenii de acasă din cauza comportamentului său. Acum, vedeta se apară şi explică faptul că experiența pe care a trăit-o i-a scos la iveală părţile sensibile. Mai mult, tânăra mărturiseşte că la intrarea în concurs, viaţa sa nu era deloc roz, iar acest lucru şi-a pus amprenta pe starea sa emoţională.

„În momentul în care am acceptat această provocare, viața mea nu era tocmai roz. Treceam printr-o perioadă grea. Când am ajuns acolo, inițial am încercat să îmi ascund atât frustrările, cât și sensibilitățile, temerile, dar nu am putut face acest lucru mult timp. Fiecare lucru greșit pe care eu îl credeam despre mine îmi era activat de către alte persoane. Când ești departe de familie, de cei dragi și îți dai seama că ești singur cu 11 oameni cu caractere diferite și care acționează diferit, când vezi că există răutate gratuită, nu știi efectiv încotro să o iei. Vrei să fugi, dar nu ai unde.”, a mai spus Elena Marin, pentru aceeași sursă.

 

Sursă foto: Arhivă Cancan